Video: Blocat în ciment, cu un Porsche 911

Publicat: 21 02. 2012, 11:54

This browser does not support the video element.

Proprietarul unui Porsche 911 s-a dovedit a fi mult prea grăbit, chiar şi pentru un şofer de maşină sport. Vorbim despre un incident petrecut pe o şosea din San Francisco, care, deşi nu s-a soldat cu victime sau cu pagube materiale, a ştirbit serios orgoliul celui din Porsche.

Maşina a pătruns direct într-o zonă de lucrări executate asupra carosabilului şi a rămas blocată în cimentul încă umed, turnat de muncitori. Chiar dacă şoferul a încercat să facă tot felul de manevre pentru a ieşi din încurcătură, acestea nu au fost suficiente.

Salvarea a venit din partea muncitorilor, care au ajutat Porsche-ul să iasă din ciment, cu ajutorul unor scânduri montate în spartele maşinii, care să îi ofere puţină aderenţă. Totul se termină cu bine, dar putem presupune că prima destinaţie a şoferului ghinionist a fost spălătoria auto.