Volkswagen – schiţe coupe

Publicat: 10 01. 2010, 19:17


La lista noutăţilor aşteptate cu nerăbdare la Salonul de la Detroit
s-a mai adăugat încă un model, un presupus coupe de la Volkswagen.
Nu se întrezărea nimic în acest sens, dar cei de la Autointernationaal,
au scos din senin această schiţă, care se pare că
prefigurează o versiune coupe a noului Volkswagen
Jetta
. Sursa este credibilă, dar faptul că această imagine
nu este un teaser, ci o schematizare grosieră, nu ne face să băgăm
mâna în foc că este chiar un model real.

Olandezii spun însă că noul model, sau concept, va fi numit New
Compact Coupe. Mai demult se zvonea că gama Golf va primi
şi un model CC, la fel ca şi Passat CC
. Făcând
conexiunile, constatăm că există o foarte mare probabilitate ca, de
fapt, CC să nu vină de la Comfort Coupe, ci de la Compact Coupe,
iar această schiţă să prefaţeze la Detroit versiunea mult
discutată.

Misterul se va elucida în mai puţin de 24
or
e şi sperăm să nu fie doar un zvon
neîntemeiat, ci o versiune complementară a lui VW Jetta.