VW a găsit portiţa prin care scapă de despăgubiri în scandalul Dieselgate

Publicat: 16 06. 2017, 13:50

Volkswagen şi Comisia Europeană  au ajuns la un acord prin care proprietarii de vehicule diesel VW obţin o garanţie extinsă pe doi ani, dar fără compensaţii financiare, scrie Digi24.ro.

Aceste schimbări vin după luni de negocieri dure, timp în care CE nu a reuşit să obţină despăgubiri de la Volkswagen pentru clienţii europeni afectaţi de scandalul emisiilor poluante (Dieselgate).

Totuşi, Executivul comunitar şi grupul german au ajuns la un acord în urma căruia proprietarii de vehicule diesel VW vor primi o garanţie extinsă pe doi ani asupra componentelor reparate pentru ca motoarele diesel EA189 să îndeplinească standardele privind emisiile.

Volkswagen a respins solicitările privind acordarea de despăgubiri clienţilor europeni, în timp ce americanii care deţin VW vor primi despăgubiri cuprinse între 5.000 şi 10.000 de dolari, în funcţie de valoarea vehiculelor înaintea scandalul.

Suma totală plătită până acum de VW este de aproximativ 22,6 miliarde de euro (25,5 miliarde de dolari), în special plata amenzilor şi înţelegerilor din SUA.