Test drive Citroën C5 Aircross. Francezii mizează pe confort – GALERIE FOTO

Publicat: 23 04. 2019, 16:44

La jumătatea lunii aprilie, Citroën a lansat în România noul SUV C5 Aircross, ocazie cu care a organizat un test drive pe ruta Bucureşti – Braşov – Transbucegi.  Organizatorii au ales cum nu se poate mai bine traseul, deorece am putut conduce noul C5 Aircross pe mai multe tipuri de drum. Am avut parte de autostradă, serpentine, drum forestier, precum şi o porţiune mică de drum acoperit cu zăpadă. Cam acestea sunt majoritatea provocărilor cu care se va confrunta noul SUV în România. La acestea se adaugă multitudinea de gropi şi denivelări pe care le va întâlni pe drumurile partiei. Cum au ales francezii să combată gropile? Cu suspensii setate pentru confort. 

Am petrecut aproape două zile la bordul noului Citroën C5 Aircross şi pot spune că francezii s-au ţinut de cuvânt. Indiferent de tipul de traseu, călătoria a fost extrem de confortabilă. Versiunea testată avea un motor de 2.0 litri diesel care producea 180 de CP. Din ecuaţie au făcut parte şi o cutie de viteze automată cu opt trepte, precum şi tracţiunea 4×2.

Design exterior şi interior nonconformist, în 30 de combinaţii 

Cei de la Citroën au desenat noul C5 Aircross după tiparul obişnuit al mărcii. Îndrăzneala şi pofta de viaţă sunt ilustrate cel mai bine de formele şi culorile exterioare. Clienţii pot alege între 7 culori de caroserie, 3 pachete ornamentale, un plafon bi-ton şi trei ambianţe interioare. Combinaţiile dintre acestea pot avea 30 de rezultate aşa că e imposibil să nu găseşti ceva care să ţi se potrivească. 

Foto: Dragoş Savu / Citroën

Accentele de culoare de pe bară şi de pe laterale au fost folosite pentru a alunga monotonia, în timp ce forma grilei şi luminile de zi poziţionate deasupra farurilor, te vor face imediat să-l recunoşti. Jantele din aliaj completează designul exterior.

Pentru a satisface toate gusturile, cei de la Citroën au pus la dispoziţia clienţilor şapte culori pentru caroserie şi trei pachete ornamentale. Pentru o prezenţă şi mai vizibilă pe şosea, francezii l-au înzestrat cu o gardă la sol de 230 de mm şi bare transversale distinctive. 

Foto: Dragoş Savu / Citroën

Interior care dă senzaţia de putere şi spaţiu

În cabină senzaţia de confort şi spaţiu te cuprinde instant. Scaunele Advanced Comfort cu spumă structurată de 15 cm sunt o reală plăcere chiar şi la drumurile lungi, iar poziţie ridicată dă impresia că poţi domina drumul. Bordul este acoperit de materialel moi şi prietenoase. În spate există trei scaune individuale, culisabile, rabatabile şi înclinabile, iar portbagajul este pur şi simplu uriaş – capacitatea acestuia fiind între 580 şi 720 de litri, în funcţie de cât de înghesuiţi vor sta pasagerii. În cazul în care chiar ai nevoie să transporţi ceva foarte voluminos banchetele se pot rabata, iar capacitatea de încărcare poate ajunge la aproape 1.650 de litri. 

Foto: Dragoş Savu / Citroën

Conectivitate „la zi”

Din scaunul şoferului lucrurile se văd foarte bine. Am avut la dispoziţie reglaje electrice pentru scaune, o vizibilitate excelentă în orice direcţie, cameră de marşarier şi un display tactil de 8 inci al sistemului de infotainment care ingloba un meniu complet de opţiuni. Atingerile pe ecran aveau o oarecare întârziere şi a durat ceva timp până să mă obişnuiesc cu logica în care erau dispuse butoanele, însă după jumătate de oră ajunsesem să nu mai văd în asta o problemă. Instrumentarul de bord din spatele volanului este complet digital. Ecranul are o diagonală de 12.3 inci şi oferă trei moduri de vizualizare cu o grafică foarte plăcută. 

Mi-a fost uşor să-mi conectez telefonul la sistemul maşinii, atât prin Bluetooth cât şi prin cablu, însă mi s-a părut insuficient un singur slot USB, eu şi colegul de călătorie fiind nevoiţi să facem cu rândul pentru a ne încărca telefoanele. 

Pentru a compensa oarecum la acest capitol cei de la Citroën l-au dotat şi cu încărcător de telefon prin inducţie. Pasagerii din spate au la dispoziţie tot un singur slot de USB, iar în cazul în care pe banchetă se află trei pasageri, aceştia vor trebui să stea aştepte pentru a-şi încărca telefoanele. 

Foto: Dragoş Savu / Citroën

Materialele de la interior sunt foarte plăcute la atingere, iar spaţiile de depozitare sunt suficiente. Cotiara este de-a dreptul uriaşă, în ea încăpând chiar şi sticle de doi litri. Pe canalul central se mai află levierul transmisiei şi un buton rotativ pentru selectarea modurilor de condus.

Nu este 4×4, dar…

Chiar dacă îi lipseşte tracţiunea integrală, C5 Aircross este pregătit să facă faţă pentru a rula pe nisip, teren accidentat şi zăpadă. Una dintre opţiunile pe care mizează francezii ar mai fi funcţia Grip Control cu tehnologia Hill Assist Descent, tot pentru aventuri pe drumuri neasfaltate. 

De asemenea, modelul dispune de 20 de sisteme de asistenţă, inclusiv sistem de asistenţă pe autostradă şi sistem pentru condusul autonom de nivel 2. Am avut ocazia să testez la drum lung sistemul Highway Driver Assist cu funcţia de cruise control adaptiv şi asistare la poziţionarea pe bandă. Este foarte folositor, maşina adaptându-se singură la situaţiile din trafic. Condiţiile ar fi ca drumul să fie bine marcat, iar vremea de afară să fie bună. Pe ceaţă, ploaie sau ninsoare sistemul se poate dezactiva. 

Foto: Dragoş Savu / Citroën

Suspensii proiectate pentru confort

Şi că tot pomeneam de drumuri neasfaltate, C5 Aircross face faţă gropilor mulţumită suspensiilor cu amortizare hidraulică progresivă (Progressive Hydraulic Cushions). Există ceva ruliu în viraje, însă nu este ceva anormal pentru o maşini proiectată pentru confort, iar confort fără suspensii moi nu se poate. Nu ar fi stricat ca suspensiile să se fi întârit puţin după apăsarea butonului SPORT, însă acest lucru nu s-a întâmplat. 

Unitatea de 2.0 litri diesel cu cei 180 de CP se simte destul de puternică şi nu este deloc zgomotoasă, la acestea contribuie cutia de viteze cu 8 rapoarte care schimbă foarte precis treptele, atât la accelerare cât şi la retrogradare, precum şi insonorizarea excelentă. Nu există lag-uri prea mari între trepte, maşina întelege destul de repede ce vrei de la ea, şi se alege bine treapta la decelerare. Consumul mixt înregistrat în timpul testului a fost undeva în jurul cifrei de 8 litri la suta de km. 

Verdict

Citroën a reuşit să livreze un produs care respectă cerinţele clienţilor segmentului aflat într-o continuă creştere. C5 Aircross are o prezentă puternică printre celelate maşini graţie celor 30 de combinaţii exterioare, interiorului confortabil, nivelului de conectivitate şi suspensiei care face faţă cu brio drumurilor din România. Să nu uităm portbagajul care nu îţi va da emoţii la gândul că pleci în concediu cu familia.

Citroën C5 Aircross poate fi configurat începând cu motorul pe benzină de 1,2 litri şi transmisie manuală, până la dieselul de 2 litri cu transmisie automată testat de noi. 

Foto: Dragoş Savu / Citroën

Preţ de start – 21,600 de euro (TVA inclus)

Preţ model testat – 33,700 de euro (TVA inclus)

Date tehnice – Citroen C5 Aircross 2.0 180 CP Aut8 

Combustibil – Diesel 

Cilindree cmc – 1997 

Putere maxima CP (rpm) – 178 (3750) 

Cuplu maxim Nm (rpm) – 400 (2000)

Tracţiune – faţă 

Lungime mm – 4500

Latime mm – 2099

Înaltime mm – 1689

Viteză maximă km/h – 211

Greutate – 1540 de kg

Acceleraţie 0-100 km/h – 8.6 secunde 

Ampatament mm- 2730

Volum rezervor – 53 litri

Volum portbagaj – 580 litri