Volkswagen Jetta – Test în RO

Publicat: 31 10. 2008, 17:45

Ultima oară când am condus un Jetta mi s-a părut că sunt la volanul unui Golf mai puţin spaţios dar cu aspect de Passat. Când spun mai puţin spaţios, mă refer la faptul că pentru pasagerii din spate este mai puţin loc la cap în Jetta decât în Golf V. Ciudată situaţie, mai ales când te gândeşti că un sedan ar trebui să fie mai spaţios decât un hatch, prin definiţie.

Revenind, primul Jetta care l-am condus era un 1.9 TDi 105cp – o maşină simplă şi corectă din mai toate punctele de vedere. La momentul respectiv, Jetta venea ca o alternativă la Megane Sedan, Corolla Sedan şi alte compacte cu patru uşi care pe atunci (2005) nu erau tocmai la nivelul celor de la Volkswagen în materie de calitate interioară şi de asamblare.

Însă acum Jetta este disponibil şi cu un motor de 1.4 litri TSI, ce dezvoltă 160 cai putere. Versiunea condusă aici poartă numele de Sportline, ceea ce înseamnă că preţul final cu toate taxele incluse atinge 24.000 euro.

După cum se vede, maşină nu arată deloc rău pe negru, cu jante din aliaj uşor de 17” (opţional) şi elementele cromate de la exterior. Înăuntru are scaune sport, climă automată, volan multifuncţional îmbrăcat în piele, computer de bord şi bineînţeles restul dotărilor oricărui alt Golf/Jetta Sportline de pe piaţă.

Cele mai importante caracteristici ale sale au fost, în ordine descrescătoare, motorul, transmisia şi suspensia. Aceasta din urmă este una sport, iar maşina se simte mai rigidă decât în mod normal – lucru bun dacă asta este ce vrei de la o compactă de familie. Hmm.

Apoi transmisia DSG cu 7 trepte nu mai are nevoie de nicio prezentare. Schimbă foarte rapid pe modul manual, iar dacă o laşi pe automat, o face la fel de iute şi extrem de lin. Motorul 1.4 TSI are acum 160 cai (în loc de 170 cum avea înainte Golf V GT – adică, cum are acum Golf VI), însă performanţele rămân aproximativ aceleaşi, cu o livrare de putere extrem de liniară.

Totul se datoreaza faptului că pe lângă turbină, acest motor are şi un compresor care ajută cel mai mult la viteze mici, după care îi “cedează” automat locul turbinei de la 3500rpm spre limitare. Din această cauză, maşina pare să fie mult mai rapidă decât pe hârtie. De la 0 la 100km/h în 8.5 secunde nu mai este aşa de impresionant în ziua de azi, însă Jetta TSI ajunge acolo cu stil, uneori lăsându-ţi impresia că n-ai face nicio afacere dacă ai abandona-o la marginea drumului în favoarea unui Golf GTI.

Dar pentru mine, ceva nu a fost “ok” pe tot parcursul testului. N-am reuşit să-mi dau exact seama ce decât atunci când mi-am amintit că acel Golf GT 1.4 TSI condus acum 2 ani avea transmisie manuală. Vedeţi, pe modul automat, DSG-ul în toată minunăţia sa, mi-a răpit puţin din plăcerea de a mă jucă prin trepte şi prin ture cu acest propulsor pe care pur şi simplu îl ador.