Fiat 500 – test cupluri promotor.ro

Publicat: 06 04. 2009, 18:01

 VEZI ŞI CELELALTE IMPRESII DESPRE FIAT 500

Aşteptam cu nerăbdare reîntâlnirea cu Fiat 500, după ce trecuseră luni bune de când îl testasem prima dată. Dar planurile de revedere mi-au fost date peste cap de… jumătatea mea.

Care, văzându-l în faţa blocului, s-a folosit de toate trucurile feminine pentru a fi ea cea care îl va conduce. Şi de voie, de nevoie, dar mâhnit, a trebuit să cedez cheia lui Cinquecento. Ce a urmat a fost dragoste la prima vedere sau mai degrabă la prima conducere. Între el şi ea.

Forma foarte simpatică şi mai ales culoarea pasională, dar nu foarte masculină – măcar am şi eu o consolare – au însemnat pentru prietena mea motive de adoraţie aproape instantanee. Cert este că acest model ştie să cucerească şi încă atrage destul de multe priviri pe stradă, chiar dacă a trecut ceva vreme de la sosirea oficială în România.

"Buburuza", aşa cum repede şi-a găsit un nume de alint, pur şi simplu iese în evidenţă oriunde ai merge şi numiţi o reprezentantă a sexului frumos care nu adoră să fie în centurl atenţiei!

Entuziasmul a crescut şi mai mult o dată urcată la bord, acolo unde tema retro, respectată cu sfinţenie de italieni, reuşeşte să dea impresia că te afli într-o maşină mult mai scumpă. Nu a fost greu să îşi găsească poziţia la volan, pentru că în mod normal stai destul de sus, chiar şi cu scaunul dat cât de jos posibil, şi asta avantajează persoanele mignione.

Un singur neajuns mi-a fost adus la cunoştiinţă şi anume poziţionarea centurii, care vine destul de sus în zona gâtului şi nu poate fi reglată nicicum.

Un capitol la care acest model excelează şi îşi arată menirea urbană este vizibilitatea, oglinziile fiind foarte mari şi oferind o perspectivă amplă a ceea ce se întâmplă în spate. Acest lucru simplifică foarte mult şi manevrele de parcare, adevărate furci caudine pentru multe şoferiţe. Iar dimensiunile foarte compacte îl fac pe 500 să se potrivească aproape oriunde şi nu o spun eu, ci jumătatea mea mai bună.

De asemenea, ştiţi că doamnele şi domnişoarele au o repulsie pentru schimbatul vitezelor nu? Am constatat cu surprindere că Fiat 500 a înlăturat această teamă pentru o şoferiţă, obişnuită mai degrabă cu cutia automată. Acest lucru a fost posibil datorită poziţionării excelente a schimbătorului destul de sus pe consolă şi a dozării precise a pedalei de ambreiaj.

Direcţia plăcută şi caracterul fâşneţ al motorului 1.3 Multijet de 75 CP au fost alte "motive" pentru a merge spre casă pe drumuri cât mai ocolitoare. Noroc că 500 este şi foarte economic şi cu un consum urban, de weekend ce e drept, în jurul a 5,5 litri/100 km, îţi permiţi să te abaţi din drum de dragul condusului.

Deci, mă pot declara dezamăgit că nu am putut să conduc Fiat 500 cât mi-aş fi dorit, dar într-un fel fericit, pentru că micuţul model italian a mai făcut o cucerire şi clubul Fiat 500 capătă amploare în rândul persoanelor foarte apropiate de vârsta mea.

Urmează acum ca acest model să treacă la următorul coleg, pentru a-i "strica" relaţia şi a aduce controverse în privinţa cui o va conduce…