GM Powertrain Tech Show 2008

Publicat: 16 05. 2008, 15:53

Promotor a fost prezent la Torino pentru a vedea şi studia pe viu tehnologiile viitorului în materie de reducere a consumului şi noxelor elibarate de propulsoare în atmosferă, o parte dintre acestea fiind experimentale.

"Reducerea emisiilor de CO2, îmbunătăţirea arderii în cazul motoarelor convenţionale şi dezvoltarea propulsiilor alternative, precum cele cu pilă de combusitie şi cea complet electrică, reprezintă o prioritate a concernului american GM", a declarat Mike Arcamone, vicepreşedintele GM Powertrain Europa.

Promotor a avut ocazia să testeze în premieră o parte din maşinile echipate cu tehnologii care îşi vor face apariţia pe piaţă peste câţiva ani, precum propulsia cu pilă de combustie, motorul echipat cu sistemul HCCI (Homogenous Charge Compression Ignition), dar şi autovehicule echipate cu ultimele inovaţii în materie de îmbunătăţirea arderii în motoarele convenţionale.

 
Pila de combustie reprezintă vârful icebergului în ceea ce priveşte reducerea drasctică a emisilor de CO2. Promotor a testat, în premieră, un vehicul echipat cu un astfel de sistem şi putem să vă spunem că am ramas foarte surprinşi de comportamentul maşinii.

Graţie motoarelor electrice, alimentate cu energie electrică rezultată în urma combinării a două molecule de hidrogen cu una de oxigen, cuplul motor este furnizat încă de la turaţii foarte reduse ale motoarelor. Practic, la cea mai mică atingere a pedalei de acceleraţie, cuplul motor "te lipeşte" de scaun. Un dezavantaj al acestei tehnologii este lipsa sunetului de motor clasic, singurul lucru care se poate auzi fiind un sunet precum cel al noilor garnituri de metrou în momentul de accelerare a acestora. După spusele inginerului responsabil cu acea maşină, autonomia maşinii este de peste 400 km.


Un alt model testat, mai bine spus un prototip, a fost Opel Vectra HCCI. Maşina este echipată cu un propulsor pe benzină de 2,2 litri, care a suferit o serie de modificări în vederea fucţionării acestuia asemenea motoarelor diesel. Astfel, pe o anumită plajă de turaţii, aprinderea benzinei se face prin compresie, asemenea propulsoarelor diesel, evident într-un mediu foarte bine controlat de o serie de senzori. Plaja de turaţii în care motorul lucrază prin compresie este până la 2.000 rpm – peste această turaţie aprinderea combustibilului se face "tradiţional" prin scânteie.

Comportamentul motorului până la 2.000 rpm este exact la fel ca la un diesel, inclusiv sunetul acestuia este la fel. Avantajul acestei tehnologii este că, prin compresia amestecului aer/benzină, se obţine o ardere mai eficientă, ceea ce se traduce într-o reducere a consumului de combustibil cu până la 15%.

Prof. Uwe Grebe a precizat că cel mai mare avantaj al acestei tehnologii este că, prin acest proces de combustie, motorul se apropie foarte mult de performaţele unui propulsor diesel. Sistemul va fi disponibil pe scară de producţie atunci când vor fi rezolvate problemele legate de robusteţea motorului în diferite zone climatice şi calitatea diferită a benzinei


Pe lângă aceste sisteme ale viitorului, cei de la GM
ne-au prezentat şi tehnologiile hibride, implementate deja pe modelele de serie. Sistemul 2-Mode Hybrid se găseşte în echiaparea lui Chevrolet Tahoe, iar în Europa tehnologia va fi disponibilă în curând pe Cadillac Escalade.

Tehnologia 2-Mode Hybrid este practic o transmisie variabilă electrică EVT (Electrically Variable Transmission). Sistemul este compus din 2 motoare electrice cu o putere de 82 CP, fiecare cuplat la o baterie nichel-metal. Autonomia maşinii propulsată doar în mod electric este de aproximativ 60 de km. Sistemul mai beneficiază şi de un propulsor cu ardere internă, fiind utilizat pentru reîncărcarea bateriilor în timpul rulării, dar şi pentru propulsia efectivă a maşinii. 2-Mode Hybrid reduce consumul urban cu aproape 50%, ceea ce în cazul SUV-urilor reprezintă o cantitate suficient de mare de combustibil "salvată".

GM va introduce din 2009 două noi propulsore care beneficiază de îmbunătăţirea procesului de ardere: motorul turbo de 1,4 litri şi propulsorul turbo de 1,6 litiri CNG (Compressed Natural Gas).

Noul propulsor supraalimentat de 1,4 litri va avea o putere estimată care va fi cuprinsă în intervalul 120-140 CP şi un cuplu motor cuprins între 175 Nm şi 200 Nm. Motorul va beneficia de un consum cu aproximativ 8% mai redus în comparaţie cu un propulsor de cilindree mare care dezvoltă o putere similară. Propulsorul va echipa întreaga gamă de maşini GM începând cu 2010.

Propulsorul de 1,6 litiri CNG turbo este o nouă varinată a familiei de propulsoare de 1,6 litri. Acesta funcţionează cu gaze naturale sub presiune. Motorul va genera o putere aproximativă de150 CP şi va fi introdus pe piaţă în 2009 în echiparea lui Opel Zafira.

În urma testării acestor tehnologii, sperăm ca toate aceste inovaţii să fie implementate în producţia de serie cât mai repede. Mai mult decât atât, sperăm ca un număr cât mai mare de producători să intre în această cursă în cel mai scurt timp. În spiritul respectului faţă de mediul înconjurător, promotor.ro a demarat deja un concurs "green" al cărui premiu este o maşină ecologică pe perioada unui weekend.