Test familiste promotor.ro – concluzie

Publicat: 31 03. 2009, 18:00

VEZI TOATE FAMILISTELE DIN TESTUL PROMOTOR.RO

Toyota Avensis Station Wagon ne-a gratulat cu o calitate excelentă a finisărilor, un motor agreabil şi o ţinută de drum foarte bună. Totuşi, în afara portbahajului mai mare, datorat structurii de break, interiorul este la fel cu al berlinei, Renault Espace fiind mult superior în privinţa habitabilităţii la bord. O familie numeroasă, cu venituri medii, clar s-ar îndrepta către Espace (sau Grand Espace, în condiţiile din România).

Fiat Croma am văzut că e un concept relativ ciudat, un fel de beak cu un interior care oferă foarte mult spaţiu pe înălţime. De asemenea, raportul preţ/ecxhipare este unul foarte bun, dar, la fel ca Toyota Avensis, rămâne mult în umbra lui Espace în ceea ce priveşte habitabilitatea şi modularitatea interioară.

Pe Volkswagen Caddy 4×4 aproape că nu are rost să îl măsurăm cu Renault Espace. În primul rând, este o diferenţă clară de categorie, după aceea de preţ, iar în ultimă instanţă de… target. Totuşi, putem să ne întrebăm dacă tracţiunea integrală îşi are sensul pe un monovolum, deoarece, în cazul lui Caddy, sistemul 4Motion s-a dovedit un artificiu tehnic suficient de util. Probabil, pentru a creşte sentimentul de siguranţă, Renault Espace ar trebui în viitor să aibă şi o versiune 4×4.

Până la urmă, adevărata concurenţă pentru monovolume de genul lui Renault Espace, cel puţin în România, vine din partea SUV-urilor. Iar SsangYong Kyron este unul care, pentru un preţ avantajos, oferă şi o tehnică old-school, pentru peisaje off-road ceva mai îndrăzneţe. De asemenea, spaţiul interior şi portbagajul sunt la cote ridicate, fiind cel mai aproape de Grand Espace din acest punct de vedere, fără a ameninţa prea serios aceste atuuri imbatabile ale monovolumului francez.

În concluzie, le-am prezentat celor cu familii numeroase cam toate stilurile de maşini potrivite pentru necesităţile lor. Renault Espace rămâne clar cel mai adaptat din punct de vedere al spaţiului şi modularităţii interioare, însă de partea cealaltă a balanţei atârnă preţul şi faptul că nu se pretează la condiţii de rulare mai dure, pe drumuri proaste. Nu degeaba segmentul SUV-urilor este mult mai dezvoltat şi mai apreciat în România.

Rămâne la latitudinea fiecăruia să îşi analizeze necesităţile şi să ajungă la o concluzie privind raportul preţ/spaţiu. Din acest punct de vedere, înclinăm să credem că Renault Grand Espace este un pachet familist cu un preţ justificat, chiar dacă mare comparativ cu celelalte maşini din acest material.

În concluzie, monovolumele, indiferent de dimensiune şi categorie, rămân o alegere bună pentru familiile numeroase, iar investiţia este pe deplin justificată dacă puneţi în plan secund stilul exteriorului sau lipsa aptitudinilor în afara asfaltului.