Dosar second hand Renault Captur: Reputație solidă și cotații accesibile

Publicat: 23 12. 2020, 15:56
Actualizat: 23 12. 2020, 15:57

Renault Captur este unul dintre pionierii segmentului crossoverelor de segment B și se bucură de un succes enorm la nivel european. Dacă vrei să cumperi un Renault Captur second hand, am pregătit un dosar cu informațiile importante despre modelul francez.

Intră în Galeria FOTO

Renault Captur a fost o ofertă bun ca model nou, iar ca mașină rulată este cu atât mai atractivă. Toate versiunile primei generații au avut o echipare bună, sunt extrem de practice și au un look atractiv care prinde foarte bine la cei care caută o mașină accesibilă și nepretențioasă.

Captur fiind un model extrem de popular, oferta de modele pe piața second hand este una bogată, iar prețurile sunt accesibile, pornind de la circa 6.000 de euro pentru exemplare din 2014. Dacă te gândești să cumperi un Renault Captur second hand, citește în continuare tot ce trebuie să știi despre acest model.

Dosar second hand Renault Captur: care este cea mai potrivită versiune?

Lansarea pe piață a lui Captur a avut loc în 2013, iar gama de motorizări a inclus unități turbo pe benzină de 0,9 litri/90 CP și 1,2 litri/120 CP, precum și două versiuni ale popularului propulsor dCi de 1,5 litri, cu 90 CP și 110 CP (din 2015). Pentru cei care rulează preponderent în oraș, cele pe benzină sunt cea mai bună opțiune, cu toate că unitățile de 1,2 litri au fost afectate de probleme.

Dieselul rămâne o opțiune solidă și, dată fiind popularitatea acestui propulsor în urmă cu 5-7 ani, cele mai multe exemplare existente pe  piață au acest motor sub capotă. Nu este potrivit însă pentru circulația pe distanțe scurte în oraș, deci trebuie să-ți faci atent calculele. Nu trebuie exclusă nici posibilitatea introducerii unor restricții de circulație pentru motoarele diesel în marile orașe în viitorul apropiat.

Ce probleme pot apărea la un Captur second hand?

Ca și în cazul altor modele noi, exemplarele de la începutul ciclului de viață au fost afectate de mai multe probleme, fără ca acestea să fie cu adevărat grave. Computerul de bord s-a dovedit a afișa informații eronate în unele cazuri, cu toate că un update ulterior a rezolvat această problemă. De asemenea, unitățile radio mai fac probleme uneori.

Ceva mai deranjantă este finisarea protecțiilor de la pasajele roților, care sunt prinse greșit și se pot desprinde. În acest caz pot afecta conductele instalației de frânare cu pierderea eficienței la frânare. Defecțiunea era semnalată la bord de aprinderea martorului corespunzător. O rechemare a fost inițiată în 2015 pentru remedierea acestei probleme.

O altă problemă frecventă a fost semnalată în funcționarea sistemului start & stop. Funcționarea inconsistentă se poate datora unor senzori defecți sau bateriei descărcate. O a doua rechemare a modelului a avut loc în 2018, pentru o problemă rar întâlnită în care farurile luminau necorespunzător șoseaua.

sursa: Autoexpress