A 8-a ediţie a evenimentului ProSport "Cu Bicicleta La Mare"

ProSport continuă seria evenimentelor sportive dedicate pasionaţilor de sport şi de mişcare, care doresc să evadeze din rutina zilnică şi să aibă un stil de viaţă activ şi sănătos.

A 8-a ediţie a evenimentului ProSport "Cu Bicicleta La Mare" A 8-a ediţie a evenimentului ProSport "Cu Bicicleta La Mare"

Aflată la a 8+a ediţie, expediţia ProSport Cu Bicicleta La Mare îmbină ideea de mişcare cu ineditul unui eveniment de 2 zile ce cunoaşte un succes din ce în ce mai mare. Anul acesta  450 de iubitori ai ciclismului vor pleca în această inedită aventură.

În urmă cu 7 ani, doi împătimiţi ai mersului pe două roţi, Lucian Mîndruţă şi Cristian Mihai Popescu, organizau pentru prima oară un eveniment ce a devenit în timp o frumoasă tradiţie.

An de an, în preajma zilei de 1 mai, un grup pestriţ de biciclişti pornea la un drum de două zile pentru a ajunge la malul Mării Negre. S-au trăit experienţe inedite, s-au legat prietenii şi s-au adunat amintiri deosebite. Exemplul dat de cei doi organizatori a dat roade astfel încât din ce în ce mai mulţi români încep acum să aleagă vacanţele călare pe şaua bicicletei.

Pentru al treilea an consecutiv, LIDL este partener al acestui proiect plin de energie, proiect ce promovează mersul pe bicicletă ca stil de viaţă sănătos şi ca o alternativă distractivă pentru a pentru a parcurge drumul spre Litoral. LIDL va pune la dispoziţia participanţilor diverse alimente şi apă plată ce vor asigura refacerea forţelor şi vor oferi energia necesară parcurgerii întregului traseu. În plus,LIDL va contribui şi la realizarea kitului de participare oferind echipamente Crivit Sports. Asistenţa tehnică de pe traseu va fi asigurată de partenerul Giant.

Evenimentul se bucură, ca în fiecare an, de un mare succes. Numărul înscrişilor a ajuns deja la 450, iar alţi peste 150 de pasionaţi ai ciclismului sunt pe lista de aşteptare, aşteptând suplimentarea locurilor.

Începând de săptămâna trecută, primii 450 de înscrişi pot achita taxa de participare de 300 de lei, ce include: kit participare (tricou + alte materiale sponsori), logistica expediţie (pauze de hidratare şi de alimentare pe traseu, însoţire poliţie, ambulanţă, autocar pentru abandonişti şi camion pentru bicicletele lor), o noapte de cazare în localitatea Amara, cină la Amara, premii în seara festivă, party pe plaja Năvodari la sosire, transport înapoi în Bucureşti cu autocarul şi camion pentru transportul bicicletelor. Cele 450 de locuri disponibile se vor ocupa în ordinea efectuării plăţilor. În cazul în care primii 450 de înscrişi, care au prioritate, nu le vor completa, locurile vor fi puse la dispoziţie celor de pe lista de aşteptare, în ordinea înscrierilor.

Plecarea în această aventură va avea loc pe 26 aprilie, sâmbătă, la ora 09:00, de la magazinul Lidl din Str. Liviu Rebreanu, nr. 19.

În prima zi participanţii vor avea de străbătut 140 de km pe traseul Bucureşti – Lehliu – Amara. În cadrul cinei festive din prima seară de eveniment de la Amara, partenerul Giant va oferi prin tragere la sorti o bicicletă Giant Defy 5 si alte echipamente pentru ciclism.

În a doua zi, caravana va urma traseul Amara – Slobozia – Hârşova – Năvodari, sosirea fiind stabilită pe plaja din Năvodari.

Anul acesta, evenimentul este precedat de o serie de antrenamente indoor, găzduite de World Class. Prima dintre ele va avea loc sâmbătă, 22 martie, la World Class Plaza România (Bd. Timişoara, Nr. 26Z, Et. 3, Sector 6, Bucureşti) şi va fi împărţită în două sesiuni: avansaţi – ora 09:00 şi începători – ora 12:30. Bicicletele Schwinn sunt incluse, iar accesul este gratuit. Pot participa doar persoanele care s-au înscris la eveniment. Detalii şi înscrieri la ciclism@m.ro.

ProSport vă încurajează să participaţi la “ProSport Cu Bicicleta La Mare” sau măcar să folosiţi bicicleta ca o alternativă mai sănătoasă pentru transportul de zi cu zi.

Mai multe detalii pe www.cubicicletalamare.prosport.ro sau pe pagina de Facebook a evenimentului: www.facebook.com/cubicicletalamare.