Acesta este, fără îndoială, accesoriul anotimpului: husă de volan încălzită. Poate fi folosită pe orice maşină

Acesta este unul dintre momentele în care eşti mândru de evoluţia tehnologiei pe care oamenii o dezvoltă necontenit. A apărut sistemul de încălzire a volanului, care poate fi montat pe orice maşină.

Acesta este, fără îndoială, accesoriul anotimpului: husă de volan încălzită. Poate fi folosită pe orice maşină Acesta este, fără îndoială, accesoriul anotimpului: husă de volan încălzită. Poate fi folosită pe orice maşină

Nu vrem să-ţi stricăm ziua cu a-ţi aminti ce urmează, însă contextul ne obligă un pic. Pe lângă farmecul indiscutabil al zăpezii care acoperă totul în alb şi pe lângă mirosul de vin fiert cu scorţişoară, iarna aduce cu ea şi mult frig, pe care îl resimţi în fiecare dimineaţă când porneşti cu maşina către birou. 

Iar frigul în maşină este mai crunt decât temperatura atmosferică scăzută - este ca şi cum te-ai băga în fiecare dimineaţă în frigider, aşteptând nemişcat ca sistemul de încălzire să-şi intre în drepturi. Iar pe orice pui mâna este bocnă. 

Sistemele de încălzire a volanului nu mai sunt chiar o noutate în domeniul auto, însă această mică mare plăcere nu este disponibilă încă la toate maşinile de pe piaţă. Însă acum există o modalitate prin care poţi să scapi de neplăcerea condusului „la rece” - montarea unei huse de volan cu funcţie de încălzire.

Spre deosebire de sistemele folosite pe maşinile de serie actuale, husa se încălzeşte până la 35-43 de grade Celsius, pe toată suprafaţa ei, nu doar în câteva puncte. Folosindu-se de o baterie montată pe coloana de direcţie, husa poate sta încălzită până la 35 de minute, fiind nevoie de trei ore pentru a se încărca din nou la capacitate maximă (încărcarea se face de la bateria maşinii tale, prin intermediul unui adaptor de 12 volţi.

Husa cu funcţie de încălzire poate fi montată pe volane de 14,5 până la 15,5 inci diametru şi costă 79,95 $ (64 € / 283 RON), unde taxele de transport / vamă nu sunt incluse.

sursa: Hammacher Schlemmer via autoevolution