Autocarul Jandarmeriei, filmat în timp ce depăşeşte la milimetru pe linia de tramvai - VIDEO

Poliţia Capitalei face verificări pentru a stabili identitatea ...

Poliţia Capitalei face verificări pentru a stabili identitatea conducătorului auto al unui autocar cu numere ale Ministerului de Interne, aparţinând structurii centrale a Jandarmeriei, după ce în spaţiul public au apărut imagini în care acesta este filmat când merge pe contrasens, pe linia de tramvai.

Potrivit înregistrării, şoferul evită în ultimul moment impactul frontal cu un tramvai care venea din sens opus.

"Este foarte bine că au identificat autocarul, cei de la Jandarmi fac verificări să vadă cine l-a condus şi trebuie să vedem probaţionat ca să nu sancţionăm un om nevinovat, iar dacă, din verificări, vor rezulta elemente clare că a greşit, trebuie să fie dispuse măsuri în consecinţă. Nu văd alte măsuri decât cele legale. Avem excepţii de la lege dacă era în misiune. Dar să se facă dovada că a fost în misiune şi se va elimina caracterul contravenţional al faptei", a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România.

Poliţia Capitalei precizează că va aplica măsurile legale în acest caz, după stabilirea identităţii şoferului.

Poliţia Capitalei precizează că va aplica măsurile legale în acest caz, după stabilirea identităţii şoferului.

Şoferul autocarului cu numere de MAI, filmat când merge cu viteză pe linia de tramvai şi evită la limită impactul cu un alt tramvai care venea din sens opus, face parte din Baza de Adminsitrare şi de Deservire a Jandarmeriei, potrivit reprezentanţilor instituţiei.

"Este vorba despre un şofer din cadrul unei subunităţi subordonate Jandarmeriei Române, Baza de Adminsitrare şi de Deservire a Jandarmeriei. Şoferul este angajat în anul 2007. La nivelul unităţii s-a dispus deja verificarea în regim de urgenţă, ofiţeri care vor face parte din această comisie de anchetă, şi stabilirea circumstanţelor în care a fost posibil aşa ceva. Ne cerem scuze pentru această situaţie, ne asumăm, este în cadrul instituţiei noastre", a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Marius Militaru, şef biroul de presă al Jandarmeriei Române.

Anterior, Poliţia Capitalei anunţase că face verificări pentru a stabili identitatea conducătorului auto al unui autocar cu numere ale Ministerului de Interne, aparţinând structurii centrale a Jandarmeriei, după ce în spaţiul public au apărut imagini în care acesta este filmat când merge pe contrasens, pe linia de tramvai.

VIDEO