BMW explică tehnologia farurilor cu laser de pe i8

BMW a publicat un scurt material video în care este prezentată noua tehnologie a farurilor cu laser ce urmează să fie oferite ca dotare opţională pe modelul i8.

BMW explică tehnologia farurilor cu laser de pe i8 BMW explică tehnologia farurilor cu laser de pe i8

Deja nu mai este un secret faptul că BMW se implică tot mai mult în dezvoltarea de tehnologii eficiente, iar mărturie o fac cele două modele prezentate la Salonul Auto de la Frankfurt: BMW i3 şi BMW i8.

Iată că BMW i8 va fi primul model care va beneficia de faruri cu tehnologie laser, despre care oficialii BMW spun că au o rază de vizibilitate de două ori mai mare decât cele care folosesc tehnologia LED şi sunt de cinci ori mai luminoase.

Fără a intra în amănunte de ordin tehnic, BMW explică pe scurt modul de funcţionare al farurilor: razele laser produse de un set de diode de mici dimensiuni sunt transformate în lumină cu ajutorul unui material fluorescent pe bază de fosfor, amplasat în interiorul farurilor. 

În urma procesului este creat un fascicul de lumină de culoare albă, foarte strălucitoare, aşa cum se poate vedea în materialul video de mai jos: