Fiat 500 facelift: imagini şi informaţii oficiale

Autor: Andrei Ştirbu 06 iul. 2015 Știri auto

Acesta este unul dintre puţinele momente în care sintagma „facelift cât o generaţie” are tot sensul din luime. În primul rând, pentru că viitorul Fiat 500 va arăta – sperăm – aproape ca modelul lansat în 2007. Pentru că modelul lansat în 2007 a trebuit să păstreze detaliile estetice ale originalului 500 din 1957.

În al doilea rând, faceliftul acesta vine la opt ani de la lansarea contemporanului 500, perioadă considerată ciclu de viaţă în cazul majorităţii modelelor. 

În ciuda modificărilor exterioare subtile – designul farurilor, apariţia luminilor de zi, blocurile optice spate, nervura de pe capotă etc. – „noul” Fiat 500 se face din nou remarcat. Unul dintre detaliile mici, dar cu mare efect este linia mediană laterală, care urcă uşor către spate. Sunt disponibile noi modele de jante (de 15 şi de 16 inci), precum şi culor şi combinaţii cromatice noi. 

Cea mai mare noutate o reprezintă sistemul de infotainment Uconnect – împrumutat de la rudele de peste Ocean Chrysler – accesibil prin intermediul unui ecran color cu diagonală de cinci inci (disponibil, opţional, şi în versiune de şapte inci). Ecran vei găsi acum şi în instrumentarul de bord, aici găsind informaţiile utile pentru drum. 

Motorizările disponibile sub capota lui Fiat 500 sunt încadrate în norma Euro 6: benzină de 1,2 litri (69 CP) sau TwinAir de 0,9 litri (85 sau 105 cai-putere). Dieselurile îşi vor face şi ele lor ulterior, reprezentate de Multijetul de 1,3 litri (95 CP). Este programată, de asemenea, şi o versiune GPL a motorului de 1,2 litri. 

Din punct de vedere stilistic, Fiat 500 a trecut prin nu mai puţin de 1.800 de mici transfromări în procesul său de reîntinerire. Nu va reuşi galeria foto de mai sus să le acopere pe toate, însă, dacă nu ai dat peste nicio poză cu vreo pisică azi pe Internet, să ştii că Fiat 500 are acelaşi efect, cu drăgălăşenia sa. 

P.S.: pe noi ne-a cucerit de la imaginea de pe circuitul de testare de pe acoperişul uzinei FIAT din Torino, aşa că nu ne asumăm în totalitate partea cu drăgălăşenia.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide