Germania transformă o bucată de Autobahn în teren de testare pentru vehicule autonome

Autor: Iulian Dnistran 29 ian. 2015 Știri auto

Maşinile autonome vor face parte din viaţa noatră, mai devreme sau mai târziu. Aşa că era şi timpul ca aceste vehicule să ajungă să fie testate intens şi pe tărâm european, nu doar în îndepărtatele State Unite ale Americii.

Mai exact, autorităţile germane plănuiesc să transforme o porţiune de autostradă în teren de testare pentru maşinile care se conduc singure. Dar nu te gândi că o să interzică accesul vehiculelor clasice, fiindcă lucrurile vor rămâne neschimbate în această privinţă. În schimb, pe o bucată din autostrada A9, care leagă Berlinul de Munchen, se vor instala echipamente electronice care înlesnesc comunicarea între maşini, iar o parte din spectrul de frecvenţă de 700 MHz va fi eliberat.

Mişcarea vine după ce producătorii auto germani şi-au exprimat dorinţa de a dezvolta sub acoperişul propriu sistemele de conducere autonomă, fără să se bazeze pe Google. Şi pentru că mărcile auto locale au o putere de lobby destul de mare în Germania, ministrul transporturilor, Alexander Dobrindt – acelaşi care a propus o taxă de autostradă pentru şoferii străini, a declarat că va lupta pentru suveranitatea digitală a Germaniei.

Cu alte cuvinte, dacă planurile acestea vor fi puse în aplicare (şi nu ar avea de ce să nu se întâmple asta), pregăteşte-te să vezi maşini fără şofer la volan între Berlin şi Munchen în călătoriile tale prin Vest.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide