Jaguar şi alte maşini la reducere, online, de Black Friday 2014!

Autor: Adrian Mihălţianu 12 nov. 2014 Știri auto

Vânzarea de maşini online este încă un vis pentru România, ţara în care oamenii preferă să meargă în showroom-uri şi să aleagă doar preţul cel mai mic, fără a se uita prea mult la alte aspecte, mai ales cele care ţin de siguranţă sau de costurile pe termen lung. Din acest motiv, deseori decizia este luată în urma talentului agentului de vânzări, care reuşeşte să reţină clientul în showroom şi să-l convingă că face alegerea cea mai bună.

Dacă v-aţi hotărât, însă, că aveţi nevoie de o maşină la un preţ foarte bun, e bine să ştiţi că pe 21 noiembrie 2014 avem Black Friday şi în România, iar anul acesta vor fi în oferta eMAG.ro şi peste 70 de exemplare de maşini. În oferta din acest an, eMAG va include 73 de autoturisme mărcile BMW, Fiat, Ford, Hyundai, Jaguar, Jeep, Land Rover, Mercedes Benz, Opel, Suzuki, în valoare totală de 10 milioane de lei şi cu o reducere de până la 30% faţă de preţul de listă.

Clienţii eMAG pot cumpăra Ford Focus Trend 1.0 EcoBoost 125 cai putere la 13.999 euro, redus cu peste 5.300 de euro de la preţul de bază, Fiat 500 1.2 Pop la 8.999 euro, redus cu 30%. În zona premium, oferta va include Jeep Grand Cherokee 3.0 Mjet 250 cai putere AT9 4×4 Overland la 45.755 euro, redus cu 20.000 euro. Cea mai mare reducere aplicată modelelor de autoturisme din oferta eMAG este de 20.000 de euro faţă de preţul de listă. Va fi şi cel puţin un exemplar de Jaguar

Ford, printre producătorii auto care au cutezat să ofere câteva exemplare cu discount mare pentru Black Friday

O altă surpriză pregătită de eMAG pentru clienţi o reprezintă alimentări cu carburant la Rompetrol la preţ redus. eMAG lansează de Black Friday la vânzare tichete pentru toate tipurile de carburanţi Rompetrol (benzină, motorină, gaz petrolier lichefiat), cu un discount de 10% faţă de preţul la pompă.

Tichetele de benzină au o valoare de 200 de lei, iar eMAG va avea, numai în oferta specială de Black Friday 2014, 5.000 de tichete. Fiecare client poate cumpăra cel mult un tichet pe care îl adaugă în coş, ca şi în cazul oricărui alt produs, iar cu tichetele în format fizic vor putea alimenta cu benzină, motorină sau GPL în toate staţiile Rompetrol din ţară.  Tichetele cumpărate online sunt livrate acasă.

De asemenea, tot la discount vor fi disponibile sute de anvelope de iarnă, scaune pentru copii şi portbagaje de pavilion. Campania de discounturi începe dimineaţa, cel devreme la ora 6 şi cel târziu la ora 8.30, deci aveţi ce face vineri dimineaţă!

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide