Land Rover Discovery Sport, imagini şi informaţii oficiale cu înlocuitorul lui Freelander

Land Rover Discovery Sport, acesta este modelul care-l va înlocui pe Freelander în gama SUV-urilor britanice, iar noi avem acum şi primele imagini şi informaţii oficiale. Vorbim de un model dedicat în special asfaltului, dar şi cu câteva atuuri pentru off-road...

Land Rover Discovery Sport, imagini şi informaţii oficiale cu înlocuitorul lui Freelander Land Rover Discovery Sport, imagini şi informaţii oficiale cu înlocuitorul lui Freelander

Land Rover Discovery Sport, înlocuitorul lui Freelander, are toate atuurile unui SUV dedicat în primul rând confortului pe asfalt, dar şi suficiente dotări pentru a nu-i fi deosebit de teamă în afara acestuia. Judecând după primele imagini şi primul film de prezentare, avem de-a face o maşină cu mai mult „Sport” decât „Adventure” în vene, una mai potrivită aspiraţiilor unui public mai degrabă urban.

Sunt 16 pagini de dotări şi tehnologii pe care le aduce noul model, însă toate se rezumă în următoarele: Land Rover Discovery Sport este o maşină destinată celor care stau, totuşi, 90% din timpul lor în oraş, acolo unde şi-ar dori mai degrabă un vehicul compact, dar cu care să poată ieşi în weekend împreună cu familia, fără să se teamă că nu încap, atât ei, cât şi bagajele. Şi cu care să poată ieşi de pe asfalt, dacă le tună.

Avem aşadar motorizări mai economice, tehnologii avansate de siguranţă, cât şi un design mai tineresc al exteriorului, care ne fac să sperăm că marca Land Rover va continua, totuşi, să ne încânte cu maşini care glosează cu succes pe arătosul Evoque. Mai jos, zece lucruri de ştiut despre noul Land Rover Discovery Sport:

10 lucruri de ştiut despre noul Land Rover Discovery Sport

1. Are un spaţiu potrivit pentru 5 adulţi şi bagajele lor, sau 5 adulţi şi 2 copii, fără bagaje. Au reuşit cumva să integreze cum se cuvine cele două scaune din spate astfel încât, atunci când sunt rabatate, podeaua portbagajului să fie relativ plană.

Spaţiul, ultima frontieră

2. Confortul este numărul unu pe lista de priorităţi a maşinii, care încearcă să fie blândă cu pasagerii indiferent de terenul de sub roţi. Suspensiile spate sunt multi-link, ceea ce înseamnă confort mai mare pentru pasageri, dar şi agilitate mai mare în off-road.

Opţional, poţi comanda sistemul Park Assist, care ştie să parcheze maşina automat atât paralel, cât şi perpendicular, şoferul acţionând doar acceleraţia, frânele şi treptele de viteză. Apropo, maşina ştie să şi iasă singură din locurile de parcare în paralel!

3. Habitaclul este generos, gândit cu 5 adulţi în minte, dar dimensiunile exterioare ale maşinii rămân relativ compacte, astfel încât Discovery Sport să nu fie luat la ochi precum SUV-urile mari consumatoare de carburant atât de detestate în oraşele europene. Este mai lung cu 91 de mm decât Freelanderul pe care îl înlocuieşte, dar nu depăşeşte 4.590 de milimetri. 80 dintre aceşti milimetri au fost dedicaţi ampatamentului, ceea ce înseamnă spaţiu mai mare pentru picioarele pasagerilor din spate.

Materiale care se anunţă a fi de calitate ornează bordul şi scaunele

Bancheta din mijloc poate fi rabatată 60:40, dar poate fi şi glisată în spate cu 160 mm, pentru a mări confortul pasagerilor în cazul în care scaunele din spate nu sunt ridicate. Confortul pasagerilor este asigurat şi de ampatamentul de 2,741mm, dar şi de faptul că roţile sunt poziţionate cât mai aproape de extremităţile maşinii, ceea ce permite atât un centru de greutate coborât, cât şi un spaţiu mai mare pentru pasageri.

4. Apropo de consum, avem de ales la lansare între un motor de 2 litri şi 240 CP, pe benzină, cuplat cu o transmisie automată ZF în nouă (9!) trepte, cu padele pe volan şi cu tracţiune integrală oferită în standard, sau un motor diesel de 2.2 litri şi 190 CP, care poate fi cuplat şi cu transmisie manuală în şase trepte.

Maşina promite acceleraţii rapide şi agilitate sporită pe şosea

Va mai urma cel puţin un diesel de intrare în gamă, de 150 CP. Motorul de 240 CP oferă un cuplu maxim de 340 Nm la 1.750 rpm, ceea ce permite acceleraţii practic instantanee.

5. Performanţele în teren accidentat rămân bune: garda la sol de 212 milimetri, unghi atac de 25 de grade, unghi ventral de 21 de grade şi unghi de degajare de 31 de grade; în plus, Discovery Sport poate aborda rampe de 45 de grade şi poate trece prin vaduri cu apă adânci de 600 de milimetri.

Agil, dar cu capacităţi de trecere relativ limitate. Sistemele de asistenţă ajută!

Sistemul Terrain Response are patru setări: General; Grass/Gravel/Snow (pentru condiţii în care şoseaua este alunecoasă); Mud and Ruts, şi Sand2. De asemenea, şoferul mai are la îndemână Hill Descent Control (HDC), care menţine viteza maşinii în pante abrupte, precum şi Gradient Release Control (GRC), care eliberează progresiv frânele atunci când pui maşina în mişcare într-un plan înclinat.

6. Sisteme de siguranţă avansate, care includ frânarea automată în caz de urgenţă (în opţiune), dar şi Roll Stability Control (RSC), care detectează iminenţa unei răsturnări şi aplică frânele selectiv pe roţi, pentru a stabiliza maşina, Dynamic Stability Control (DSC), care corectează supra şi subvirarea reducând cuplul motor şi/sau aplicând frânele la roţi luate individual, Electronic Traction Control (ETC), care reduce cuplul motor sau frânează roţile pentru a preveni derapajul, precum şi Engine Drag Torque Control (EDC), care ajută blocarea roţilor atunci când şoferul frânează de urgenţă în condiţii de polei, crescând cuplul motor către roţile afectate.

Plus că arată foarte, foarte bine! Cam prea Evoque-ish...

7. Caroseria este din oţeluri de înaltă rezistenţă şi din aluminiu. Oţel de tip boron este utilizat în părţile-cheie din celula de siguranţă, inclusiv în stâlpii A şi B, ceea ce face ca aceştia să fie mai subţiri, deşi oferă acelaşi nivel de siguranţă ca nişte stâlpi mai groşi.  

Capota, aripile frontale, pavilionul şi hayonul sunt din aluminiu, ceea ce scade greutatea maşinii. De asemenea, tot din aluminiu sunt şi unele componente ale suspensiei.

8. Dotări multimedia de ultimă generaţie, inclusiv un sistem nou de infotainment cu ecran tactil color de 8 inci şi un pachet de conectivitate extinsă (Bluetooth, conectivitate smartphone, 4 prize de 12V şi 6 porturi USB). Şoferul beneficiază, la rândul său, de un ecran color de 5 inci poziţionat chiar între indicatoarele de bord, care îi va permite să vadă rapid informaţiile necesare.

Consola centrală îţi arată tot ce vrei să ştii. Designul e cam tern, însă

Discovery Sport va oferi, la alegere, două sisteme audio. Unul cu 10 boxe, iar celălalt cu 11 boxe, inclusiv subwoofer. În plus, cantitatea de aplicaţii disponibile la bord este impresionantă, acestea fiind dezvoltate special pentru Land Rover. Nu ne ajunge spaţiul pentru a le descrie aici, e bine să ştiţi că, dacă aveţi un iPhone, veţi fi în rai.

9. Vor fi disponibile mai multe culori de caroserie: Fuji White, Santorini Black, Corris Grey, Indus Silver, Loire Blue, Scotia Grey, Kaikoura Stone, Firenze Red, precum şi o ediţie limitată, Yulong White. Un pachet special „Black Pack” va pune accent pe sportivitatea maşinii, incluzând decoraţiuni negre lucioase pentru grilă, capacele oglinzilor retrovizoare, gurilor de aerisire şamd. Pachetul include jante de 19 sau 20 de inci, precum şi un pavilion vopsit în nuanţa Santorini Black, indiferent de culoarea propriu-zisă a maşinii.

Totuşi, dacă vrei să o scoţi la noroi, e mai bine să o dotezi mai degrabă rough

Toate modelele de Land Rover Discovery vin în standard cu tapiţerie parţială din piele, în funcţie de nivelul de lux ales. Sunt disponibile cinci nuanţe de culoare la interior: Ebony, Cirrus, Ivory, Almond şi Tan.

10. Vânzările încep din 2015, iar preţul pentru Europa va porni de la circa 40.000 de euro, în timp ce un Discovery Sport complet dotat va sări cu siguranţă de 60.000 de euro.