Local Motors Strati e prima maşină din istorie creată la o imprimantă 3D

Ai citit bine. Şi nu, nu e de jucărie, chiar funcţionează. Mai mult, are loc pentru două persoane, iar emisiile de dioxid de carbon sunt zero. Avem detalii mai jos.

Local Motors Strati e prima maşină din istorie creată la o imprimantă 3D Local Motors Strati e prima maşină din istorie creată la o imprimantă 3D

Henry Ford a revoluţionat industria auto după ce a pus în funcţiune prima linie de asamblare adevărată pentru maşini. Iar acum, istoria se schimbă din nou, iar autorii sunt americanii de la Local Motors.

Mai exact, cu ajutorul unei imprimante 3D uriaşe, ei au creat prima maşină printată 3D din lume - Local Motors Strati. Designul final al maşinii a fost ales în urma unui concurs la care au participat peste 200 de pasionaţi din lumea întreagă. În cele din urmă, italianul Michele Anoè a fost ales câştigător, iar proiectul său a fost construit în timp real în cadrul târgului IMTS (International Manufacturing Trade Show) din Chicago, Statele Unite ale Americii.

Imprimarea componentelor a durat în jur de 44 de ore, iar materia primă folosită a fost reprezentată de milioane şi milioane de granule din fibră de carbon şi plastic ABS.

Maşina şi oamenii din spatele ei

În total, Local Motors Strati (care înseamnă straturi în italiană - te-ai prins?) are mai puţin de 50 de piese. Iar acum te întrebi probabil cum e posibil aşa ceva. Păi, americanii au folosit sistemul electric de propulsie dintr-un Renault Twizy, ceea ce a eliminat foarte multe componente folosite la o maşină convenţională cu motor cu ardere internă (de exemplu, pistoane şi cutie de viteze).

Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, oricine poate descărca planurile pentru construcţia unui Strati la scară 1/10 într-un MakerBot Replicator 2 (adică o imprimantă 3D disponibilă la vânzare pe internet).

Ce înseamnă asta mai exact? Păi, cel puţin teoretic, înseamnă că oricine ar putea să-şi construiască singur acasă o maşină în mai puţin de două zile. Şi singurele lucruri de care ar avea nevoie sunt o trusă de scule şi o imprimantă 3D.

VIDEO: