O companie germană a reuşit să producă benzină din apă şi dioxid de carbon

Autor: Adrian Mihălţianu 28 nov. 2014 Știri auto

Compania Sunfire din Germania a reuşit să creeze benzină şi alţi combustibili (diesel, kerosen) prin folosirea apei şi a dioxidului de carbon din aer, scrie Geek.com. Cum probabil ţi-ai dat seama deja, această soluţie are un potenţial imens, fiindcă ar putea duce la micşorarea dependenţei noastre de combustibili fosili.

Soluţia găsită de firma germană este încă în stadiul de pruncie, dar funcţionează – nemţii reuşind să producă aproximativ 120 de litri de combustibil sintetic pe zi, ceea ce nu e chiar puţin, dar nu se compară cu producţia zilnică a unei sonde de petrol clasice, care se apropie de 30 de tone.

Totul începe cu crearea de aburi cu ajutorul curentului electric. Sigur, majoritatea energiei electrice pe care o primim la priză acasă vine de la centrale nu tocmai curate, aşa că Sunfire mizează pe sursele regenerabile – solar şi eolian.

Din aburul creat se extrage oxigenul prin electroliză pentru a lăsa în urmă doar hidrogen (H2). Totodată, căldura generată de acest proces chimic este folosită pentru producerea aburilor, astfel că eficienţa acestui pas ajunge chiar şi la 90%.

Ai învăţat despre electroliză la chimie în şcoala generală

După acest pas, dioxidul de carbon (CO2) colectat din atmosferă sau – şi mai bine – direct de la centralele electrice pe cărbuni e transformat în monoxid de carbon (CO). Ultima parte a sistemului se numeşte sinteză Fischer Tropsch şi înseamnă transformarea hidrogenului şi a monoxidului de carbon în diferite hidrocarburi care pot fi benzină, motorină sau kerosen.

Sinteza finală produce, la rândul său, multă căldură care e folosită pentru a crea aburul de la începutul sistemului. Potrivit companiei germane, eficienţa sintezei Fischer Tropsch ajunge la 70%.

Totul sună foarte bine, însă acum vine partea proastă. Deocamdată, există o singură maşinărie care face benzină din aer şi dioxid de carbon, iar aceasta a costat foarte mult (un număr cu şase zerouri). Cu toate acestea, dacă tehnologia avansează, următorul laborator va fi mai ieftin şi mai eficient, fiindcă s-a trecut deja de faza experimentală.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide