O imagine de 5.000 $ cu noul Corvette Z06 Convertible

Autor: Andrei Ştirbu 02 mai 2014 Știri auto

Recent ţi-ai răsfăţat ochii cu noul Corvette Z06 Convertible, prezentat în cadrul Salonului Auto de la New York. Acum e timpul să vezi câteva imagini absolut senzaţionale cu el. Protagoniştii au fost trei tineri studenţi din New York, care au avut ocazia să pozeze maşina înainte de debutul oficial de la Salon. Printre cerinţele concursului organizat de Chevrolet se număra şi aceea ca niciunul dintre participanţi să nu mai fi avut de-a face cu pozatul maşinilor înainte; concurenţilor li s-a pus la îndemână o maşină, lumini şi o cameră întunecată şi li s-a cerut să facă cele mai frumoase patru poze (cu o maşină) din viaţa lor. Premiul? 5.000 de dolari. 

Dan Wang

În urma voturilor primite pe pagina de Facebook Corvette, Dan Wang a ieşit câştigător. „Concursul foto Corvette Z06 Convertible a fost o experienţă nemaipomenită”, a declara Wang într-un interviu ulterior. „Plănuiesc să folosesc banii în sponsorizarea unor proiecte personale, cum ar fi Hardcore Happening, un festival anual al hot rod-urilor.”

Mike Finkelstein

În timp ce ne amuzam un pic de faptul că Wang pare că s-a dat de gol – căci are deja un proiect cu pozat maşini, ceea ce ne facem să ne îndoim de faptul că nu e specializat cu pozatul maşinilor; da, ştim, suntem răutăcioşi… – am trecut un pic cu privirea şi prin imaginile celorlalţi doi participanţi şi, sincer, dacă ar fi fost după noi, concursul ăsta nu putea să aibă doar un câştigător. 

Nico Sforza

Însă cel mai bine aruncă şi tu o privire şi spune-ne care ţi se pare cea mai reuşit poză din acest concurs… asta dacă vei putea să spui că există una mai bună decât celelalte. Primele patru imagini din galerie aparţin lui Dan Wang, următoarele patru sunt semnate de Mike Finkelstein, iar ultimele patru sunt ale lui Nico Sforza.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide