Opel Calibra la 25 de ani: ce a fost atât de special la coupé-ul german?

Da, ai citit bine. Au trecut 25 de ani de când binecunoscutul coupé german Opel Calibra a fost prezentat pentru prima dată publicului. Aproape că nu îmi vine să cred. Dar totuşi, ce a avut Calibra atât de special ca să fie produsă în aproape 240.000 de exemplare de-a lungul vieţii? Răspunsul posibil, în rândurile de mai jos.

Opel Calibra la 25 de ani: ce a fost atât de special la coupé-ul german? Opel Calibra la 25 de ani: ce a fost atât de special la coupé-ul german?

La Salonul Auto Frankfurt 1989, Opel a prezentat un model care urma să devină un adevărat fenomen în Europa: Calibra. Un coupé care a păşit pe urmele lui Opel Manta şi care a fost produs până în 1997 pentru un public dornic de maşini sport ieftine.

Una dintre cele mai importante caracteristici ale lui Opel Calibra – dacă nu cea mai importantă – a fost aerodinamica foarte bună a caroseriei. Modelul de bază, cu motor pe benzină de 2,0 litri cu opt supape (115 CP), avea un coeficient aerodinamic Cd de doar 0,26, ceea ce a făcut din Calibra cea mai aerodinamică maşină de serie a acelor timpuri.

Bare de protecţie integrate şi un design atrăgător

Avantajul direct al formelor aerodinamice a fost o viteză maximă impresionantă: 203 km/h pentru versiunea de bază cu motorul de 115 CP, în vreme ce varianta cu motor de 2,0 litri cu 16 supape şi 150 CP putea să atingă 223 km/h.

Dacă mai pui la socoteală preţul relativ scăzut de 33.900 de mărci germane (aproximativ 22.400 de dolari americani în 1989), atunci ai o reţetă simplă, dar eficientă pentru o maşină de succes.

A existat şi un prototip de Calibra decapotabilă, însă nu a fost pus niciodată în producţie

Sigur, platforma de Opel Vectra A – cu tracţiune faţă – nu a garantat un comportament sportiv de excepţie, însă inginerii mărcii germane au făcut tot ce au putut ca să stoarcă până şi ultima picătură de dinamism dintr-o platformă destinată unei maşini de familii. Astfel, Calibra a primit în 1990 o versiune cu tracţiune integrală, precum şi un motor turbo de 2,0 litri cu 204 CP în 1992. Evident, pentru că vorbim de anii ’90, maşina a fost denumită simplu Calibra Turbo.

În 1993, gama de motorizări s-a îmbogăţit cu o unitate Ecotec V6 de 2,5 litri care produce 170 CP, iar în 1995 a venit vremea pentru introducerea unui propulsor Ecotec de 2,0 litri cu 16 supape care dezvoltă 136 CP.

Bun venit în 1990! Plastic, plastic şi... plastic! (ca în melodie, ştii? - life in plastic, it's fantastic)

În sporturile cu motor, Opel Calibra a impresionat fanii într-un singur an – 1996 – când a reuşit să obţină locul întâi în campionatul internaţional de turisme (International Touring Car Championship – ITC) cu Manuel Reuter la volan. Totodată, presa vremii a apreciat interiorul spaţios al coupé-ului german, dar a criticat dinamica mult prea îndepărtată de cea a unei maşini sport adevărate.

Producţia s-a oprit pe 29 august 1997, iar bilanţul a fost impresionant: 238.647 de exemplare produse în fabricile din Germania şi Finlanda.

Tu ce amintiri ai despre Opel Calibra?