Parrot lansează un sistem multimedia aftermarket cu Android Auto şi Apple CarPlay

În urmă cu câteva luni s-a anunţat cu surle şi trâmbiţe că multe dintre noile modele de maşini vor avea sisteme multimedia inteligente, cu „creiere” electronice gândite de giganţii IT Google şi Apple. Acum, însă, compania franceză Parrot ne arată că nu doar maşinile noi pot fi la zi cu tehnologia.

Parrot lansează un sistem multimedia aftermarket cu Android Auto şi Apple CarPlay Parrot lansează un sistem multimedia aftermarket cu Android Auto şi Apple CarPlay

Apple şi Google urmează să se bată pentru poziţia de lider în zona sistemelor audio din maşină, cu softurile numite Apple CarPlay şi Android Auto. Ideea celor două tehnologii este că îţi poţi conecta telefonul la maşină, iar pe ecranul de pe consola centrală o să apară aceleaşi informaţii ca pe ecranul telefonului. Totodată, softurile sunt gândite să funcţioneze cât mai mult cu comenzi vocale, ca să nu trebuiască să îţi iei ochii de la drum pentru a schimba o melodie.

Iniţial, atât Android Auto, cât şi Apple CarPlay au fost descrise ca fiind integrate în sistemele multimedia furnizate de producătorii auto, dar iată că au intrat în joc şi mărcile de sisteme aftermarket. Mai exact, Parrot, care a creat modelul numit (provizoriu) RNB6.

Potrivit The Verge, Parrot RNB6 este o unitate aftermarket care are nevoie de spaţiu 2DIN pe consola centrală şi care poate fi montată în 90% dintre maşinile disponibile în lume – fie ele noi sau la mâna a doua.

Are un ecran tactil destul de generos, iar printre funcţii se numără, pe lângă Apple CarPlay şi Android Auto, posibilitatea conectării la portul OBD al maşinii pentru a afişa informaţii despre starea vehiculului – de la viteză şi turaţie până la temperatura uleiului şi posibilele coduri de eroare.

VIDEO: