Porsche 911 Targa 4S, ediţie specială în doar 15 exemplare

Autor: Andrei Ştirbu 19 apr. 2015 Știri auto

Pentru că nu am avut timp să spun asta altundeva, am s-o zic aici: niciodată nu este târziu să le mulţumim celor de la National Highway Traffic Safety Administration pentru că i-au obligat pe cei de la Porsche să creeze o decapotabilă „specială” pentru a mulţumi oficialităţile americane. Am încheiat rugăciunea, mergem mai departe, la modelul care constituie subiectul articolului.

În cadrul Salonului Auto de la Amsterdam 2015, Porsche Exclusive a venit cu această ediţie limitată de 911 Targa 4S, botezată mai mult decât sugestiv Exclusive Edition. Ca să fie uşor de reperat de către ochiul neavizat, Targa 4S EE a fost vopsită în inconfundabilul Gulf Blue şi ornat cu binecunoscuta bandă Porsche, ambele amintindu-ne de anii de glorie ’70. Blocurile optice sunt fumurii, iar jantele de 20 de inci Fuchs sunt negre. Tot în pachetul standard sunt incluse pachetul Sport Chrono şi Dynamic Chassis Control. Totul la un preţ de 223.230 € (sau 229.500 €, dacă preferi PDK-ul în locul transmisiei manuale). 

Opţional, Targa 4S EE poate fi comandat cu frâne ceramice şi cu un upgrade de putere, de la 400 la 430 CP. Şi un sistem audio Burmeister în locul standardului Bose. 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide