Reţeaua de autostrăzi creşte în 2015 cu peste 10%

Autor: Adrian Mihălţianu 16 mart. 2015 Știri auto
Reţeaua de autostrăzi creşte în 2015 cu peste 10%

Reţeaua de autostrăzi ar putea creşte cu peste 10% anul acesta, dacă avansul lucrărilor pe mai multe tronsoane care erau pregătite de finalizare în 2016 se va menţine. Astfel, celor circa 700 de kilometri de autostradă din România li se vor adăuga, până la finalul anului, alţi 80-90 de kilometri.

„Săptămâna trecută am fost pe şantiere şi vă pot spune, cu certitudinea săptămânii trecute şi văzând la faţa locului situaţia reală, că Nădlac – Arad va fi în totalitate gata în 2015, Timişoara – Lugoj lotul al doilea în totalitate gata în 2015, deşi contractual trebuie să se termine în 2016. Surpriza a venit de la un constructor de pe Lugoj – Deva lotul 2, care va finaliza în acest an 17 kilometri”, a spus şeful CNADNR, citat de Mediafax.

Sursa: 130km.ro

În aceste condiţii, în acest an vor fi deschişi circulaţiei aproximativ 80-90 de kilometri de autostradă, a adăugat şeful CNADNR. Vom putea circula continuu pe autostradă de la Nădlac la Lugoj din vara lui 2015. Autostrada va fi completată cu segmentul lipsă până la Sibiu până cel târziu în vara lui 2016.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, estima la jumătatea lunii ianuarie că România va finaliza 250 de kilometri de autostradă în perioada 2015 – 2016. În forma actuală, Master Planul de Transport prevede construcţia a 1.300 kilometri de autostradă, în valoare 13,7 miliarde euro, până în anul 2030. În plus, pentru sectorul rutier documentul strategic include realizarea a 1.825 kilometri de drumuri expres (9,9 miliarde euro), 2.874 kilometri de drumuri TransRegio (1,69 miliarde euro) şi 343 kilometri de drumuri TransEuro (190 milioane euro)

Citeşte şi:

Planurile realiste ale deschiderii de autostrăzi în România până în 2020

Când vor începe lucrările la Autostrada Comarnic – Braşov

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide