Şoselele inteligente ale viitorului vor avea marcaje fosforescente. VIDEO

Autor: Adrian Mihălţianu 17 apr. 2014 Știri auto

La 12 noiembrie 2014 se vor împlini 130 de ani de când Timişoara a devenit primul oraş din Europa cu străzi iluminate electric. Cu toate acestea, o invenţie a unei companii din Olanda ar putea duce la revoluţionarea felului în care vom circula cu maşinile pe şoselele viitorului, scrie Wired.

Mai exact, cei de la Studio Roosegaarde au inventat un nou tip de marcaj rutier, care străluceşte atunci când soarele nu mai luminează strada. Astfel, poţi vedea mult mai bine direcţia în care urmează să mergi. Nu vorbim doar de obişnuitele dungi, ci şi de tot felul de semne care îţi arată starea efectivă a drumului, vizibile chiar în condiţii de beznă totală. Soluţia nu este costisitoare, ceea ce înseamnă că ar putea fi aplicată oricând, inclusiv la noi în ţară!

Şoseaua inteligentă o să îţi spună şi dacă există şanse să se formeze polei

Chiar dacă pare a fi de domeniul SF, olandezii au pus deja în aplicare acest nou marcaj pe o porţiune de autostradă de 500 de metri, porţiune pe care au fost eliminaţi stâlpii de iluminat public. Cu alte cuvinte, pe lângă avantajul de a oferi o ghidare mult mai bună pe drumurile din afara oraşelor (unde nu există iluminat public), marcajul fosforescent poate duce la scăderea consumului de curent electric pe drumurile slab circulate şi cu iluminat public.

Totodată, olandezii plănuiesc să ducă mai departe conceptul de marcaj rutier inteligent prin introducerea unei vopsele sensibile la temperatură. În traducere liberă, acest lucru ar însemna că pe şoselele viitorului am putea vedea simboluri de zăpadă atunci când temperatura asfaltului ar fi suficient de mică pentru formarea poleiului.

O altă soluţie inovatoare: iluminat stradal alimentat de mori de vânt învârtite de curenţii produşi de maşini

Ca şi cum nu ar fi de ajuns, cei de la Studio Roosegarde s-au gândit şi la o soluţie inovatoare pentru încărcarea maşinilor electrice în mers, prin folosirea unor bobine de inducţie integrate în asfalt.

VIDEO:

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide