l-au făcut praf folosind o bilă de demolare de 2 tone şi l-au reconstruit într-un timp record – VIDEO

Autor: ProMotor 16 aug. 2016 Știri auto
l-au făcut praf folosind o bilă de demolare de 2 tone şi l-au reconstruit într-un timp record –  VIDEO

 


Pentru a demonstra măiestria angajaţilor săi, compania Ryder Fleet Management a luat un camion Volvo de ultimă generaţie şi l-a făcut praf folosind o bilă de demolare de 2 tone. Apoi, de parcă bila nu era suficientă, i-au dat foc. Sarcina mecanicilor companiei a fost să-l repare în doar 24 de ore.

„Am luat unul dintre cele mai noi şi avansate camioane de pe planetă şi l-am distrus. De ce? Ca să aflăm dacă tehnicienii noştri îl pot repara. Şi ca distracţia să fie completă, le-am acordat doar 24 de ore”, a anunţat compania.

Camionul Volvo a fost supus unor teste crâncene: pentru început, bombardat cu pietre. Apoi, l-au trecut prin ţepi de metal şi au continuat să-l conducă pe jante. Aceste lovituri au fost suficiente pentru a supune componentele unui stres enorm, care s-a încheiat cu un incendiu sub capotă şi dezmembrarea unor angrenaje. Într-un final, camionul Volvo a fost lovit cu o bilă folosită la demolări, iar mastodontul suedez a fost redus de la o capodoperă a ingineri la o masă amorfă.

Apoi urmează magia…

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide