Mă duc unde vrea maşina mea

Să înlocuim toate maşinile de pe stradă cu modele autonome, maşini gânditoare care ne vor duce de la A la B în timp ce noi ...

Mă duc unde vrea maşina mea Mă duc unde vrea maşina mea

 

 

Să înlocuim toate maşinile de pe stradă cu modele autonome, maşini gânditoare care ne vor duce de la A la B în timp ce noi ne bem cafeaua, citim sau ne jucăm pe telefon, şi nu vom eradica accidentele. Omul este supus greşelilor, iar un sistem făcut de om, la rândul lui. Din când în când, creierul unei maşini se va bloca, iar coliziunea va fi inevitabilă. Le vom numi în continuare accidente, o titulatură eronată, deoarece presupune absenţa unui vinovat.

Deşi e frumos să te uiţi pe geam, scopul autovehiculelor deştepte este şi să preîntâmpine tragediile rutiere, ele având sute de senzori, iar noi doar doi, între nas şi sprâncene. Aşa că, în caz de neplăcere, vom arăta cu degetul spre mijlocul de transport desfigurat, şi apoi?

Cum va arăta legea care va incrimina faptele penale săvârşite de un procesor şi câteva nuclee, nu în România, ci oriunde în lumea asta? Cum se va face transferul de autoritate din viaţa reală în mediul virtual? Ce pedeapsă îi dăm unei maşini neatente? N-o spălăm 5 ani? Lăsăm găinaţul să-şi facă efectul asupra vopselei?

În discuţia interminabilă a maşinilor mai deştepte ca noi, cel mai important capitol mi se pare răspunderea. A cui va fi? Îşi vor asuma constructorii răspunderea penală în cazul unui accident cu morţi şi răniţi? Şoferul va mai fi vinovat dacă este doar un pasager care-şi citeşte mailurile? E pregătit vreun director de companie să răspundă cu funcţia şi libertatea dacă munca altora dă greş? Dar dacă într-un final se stabileşte că vina îi aparţine proprietarului, iar el este pasager în momentul producerii accidentului? S-ar putea trimite singur la închisoare?

Accidentele vor fi totuşi un prilej de a spune că aceşti pseudo-şoferi cărora le încredinţăm viaţa noastră tot sunt mai siguri decât suntem noi. În ziua în care KITT va deveni un fenomen de masă, oamenii vor trebui să accepte că şi o calitate simplă, precum cea de şofer, este mai bine înfăptuită de un computer.

Tehnologia ne oferă surogatul perfect în multe cazuri, dar condusul unei maşini va fi prima sarcină banală pe care ne-o preiau. Niciun şofer adevărat nu va ceda de bunăvoie şi se va arunca în braţele mai protectoare ale viitorului, până când nu se dovedeşte cât de protectoare sunt de fapt.

Apoi, este vorba de putere. La volan suntem stăpâni, dictatori pe propriul amalgam de fiare, plastice şi caucicuc, şi sărbătorim în sinea noastră de fiecare dată când descoperim o scurtătură, reuşim să străbatem oraşul în 30 de minute la oră de vârf sau excelăm în a găsi un loc de parcare în centru vineri seara. Ne gâdilă orgoliul mai mult decât va putea vreodată şoferul nostru virtual, care cel mai probabil, măcar în primii ani, va avea inventivitatea şi spiritul de aventură al unui şofer de tramvai, ţintuit pe propriile linii.

Dar ele sunt viitorul, deşi eu personal aş fi preferat să se bage nişte bani în dezvoltarea teleportării. Dacă la un moment dat n-o să mai conduc eu, măcar să ajung repede la destinaţie.


Citeşte şi FOTO. Psihologie inversată sau glumă? Anunţul anului: ”Vând hoit din 2004” 

Citeşte şi GALERIE FOTO. ARO-ul lui Ceauşescu (B-01-PCR) este de vânzare. Află preţul şi detaliile tehnice ale maşinii

Citeşte şi 5 greşeli pe care le fac până şi cei mai experimentaţi şoferi

Citeşte şi Top 15 cele mai periculoase şosele din lume. GALERIE FOTO