The Cruise ne-a făcut să înţelegem de ce nu vom avea maşini autonome în curând

În ciuda faptului că tehnologia auto face progrese considerabile, există o linie destul de bine trasată între maşinile autonome şi cele care au doar uşoare valenţe de autonomie. Sistemul acesta vine să şteargă acea linie, însă concluziile pot fi, mai degrabă, trase în dezavantajul maşinilor autonome.

The Cruise ne-a făcut să înţelegem de ce nu vom avea maşini autonome în curând The Cruise ne-a făcut să înţelegem de ce nu vom avea maşini autonome în curând

Acum ceva vreme ne-a fost prezentată maşina de la Google care merge singură. Cu toate că glumele despre ea, adunate la un loc, făceau o grămadă mai mare decât maşinuţa în sine, evoluţia tehnologică în această direcţie este una care nu poate fi nici contestată, nici luată în râs. 

Viitorul arată terifiant de drăgălaş

Pe de altă parte, nici maşinile „normale” ale zilelor noastre nu au fost lăsate pradă stagnării tehnologice. Explicaţiile pe care le necesită toate tehnologiile de pe noul S-Class, de exemplu, nu se mai măsoară în număr de cuvinte, ci în kilogramele cărţuliilor de instrucţiuni. Iar S-Class nu este un caz singular, cu toate că este un caz cu adevărat special.

Aceasta este imaginea care activează automat glandele noastre salivare

Tehnologiile care joacă rol de asistenţi pentru şofer au început să fie promovate deja pe modele nepretenţioase. Cu toate acestea, asistenţii nu fac decât să intervină într-un mod cât mai timid în activitatea şoferului, deci nu putem vorbi chiar de o autonomie propriu-zisă. 

Cruise Automation Incorporated, o firmă californiană stabilită în San Francisco, a venit cu o soluţie care încearcă să blureze linia dintre maşina autonomă Google şi toate celelalte. Soluţia este reprezentată de un soft care se foloseşte de camere de luat vederi, de senzori şi de un „creier” central care transformă toate datele strânse în rute pe care le poate parcurge fără niciun fel de ajutor de la şofer. Cu condiţia ca atunci când sistemul este activat, maşina să se afle pe autostradă. În California. Şi nu pe oricare, ci doar pe unele autostrăzi din California. Şi nu oricare maşină, ci Audi A4 sau S4.

Citeşte aici testul nostru cu Audi A4. Fără girofaruri

OK, poate că nu sună chiar convingător, mai ales atunci când o precomandă a sistemului costă 10.000 $. Iar dacă ţii la esteticul Audiului tău, s-ar putea să nu fii încântat nici de accesoriile care trebuiesc montate pe acoperiş - nu, nici măcar cu stroboscoape albastre/roşii nu vin. Dar dacă e să priveşti problema în ansamblu, lucrurile nu se prezintă atât de rău. 

Kyle Vogt, CEO-ul Cruise Automation Inc. şi creierul din spatele creierului care îţi conduce maşina, a declarat că a fost implicat într-un proiect legat de maşinile autonome şi că a fost „frustrat” de faptul că elementele componente ale sistemului erau... necizelate. Aşa că s-a folosit de cele învăţate şi a venit cu o primă versiune a unui soft care să nu implice parabolice sau orice fel de umbreluţe pe plafonul maşinii tale sau două servere de 35 de kilograme în portbagaj. Ai nevoie doar de un cotlon al porbagajului şi tăria de a trece cu vedere falsele girofaruri de pe acoperiş. 

Arată mai bine decât în cazul maşinii Google, totuşi

Sistemul este, să-i zicem, o versiune BETA funcţională în totalitate, care va putea fi - şi chiar va fi, conform spuselor lui Vogt -  implementată pe oricare alt model de autovehicul. Iar limitare spaţială va fi, şi ea, îndepărtată cu timpul. Deci am putea vorbi, din nou, de un incipit al viitorului vehiculelor autonome, unul pentru maşinile care să nu arate ca un boţ cu patru roţi şi fără volan. Da, maşinuţă Google, despre tine vorbeam.

E timpul să intrăm în detalii şi să vorbim despre ce ştie acest sistem să facă, mai exact: ştie să rămână încadrat între benzi (chiar şi atunci când abordează un viraj), ştie să-şi păstreze o distanţă constantă faţă de maşina din faţa sa, ştie să oprească şi să se comporte civilizat într-un ambuteiaj, lăsându-te pe tine să-ţi bei cafeaua, să te machiezi sau să întreprinzi oricare altă activitate, în afară de condus. 

Chestia e că, luând un model Audi A4 / S4 standard şi citind descrierile sistemelor Active Lane Assist (602 €) şi Adaptive Cruise Control cu Funcţie Stop & Go (1.196 €) vei realiza că există similitudini impresionante cu descrierea sistemului autonom. Desigur, dacă vrei să-ţi echipezi maşina cu aşa ceva, va trebui să mai plăteşti şi pentru infotainmentul MMI (2.894 €), apoi pentru pachetul S Line (3.769 €), apoi pentru tapiţeria din piele Feinnappa (2.659 €).

Sau îţi iei un S4 şi rezolvi problema

Dacă şi tu te întrebi ce legătură au toate acestea cu opţionalele iniţial alese, bine ai venit în grup. În speranţa că vânzătorul de la care îţi cumperi maşina nu este la  fel de tăios precum configuratorul on-line Audi, vei plăti doar 1.800 € pentru ACCFSG şi ALA. În loc de 7.350 €, cât îţi cere Cruise. 

Diferenţa de 5.500 de euro poate fi explicată relativ uşor prin faptul că BETA-ul de la Cruise, aflat în stadiu incipient, necesită cheltuieli mai mari acum. Şi prin faptul că există un detaliu care face toată diferenţa între softul Audi şi softul Cruise: în cazul Audi (sau oricare alt producător care dispune de tehnologii similare), dacă îţi iei mâinile de pe volan şi vei lăsa maşina să ruleze singură, îţi va atrage atenţia în mod zgomotos, asta înainte de a începe să frâneze maşina. La Cruise, informaţiile sunt adunate pentru a ajuta maşina să ruleze fără şofer, în timp ce la Audi acestea sunt centralizate pentru a analiza comportamentul şoferului prin prisma siguranţei. 

Ştim că am mai pus-o o dată mai sus. Voiam doar să-ţi reamintim alternativa

Nu îndrăznim să credem că inginerii marilor producători auto, care se ocupă de dezvoltarea acestor tehnologii, nu au luat în considerare aceste aspecte. Putem să considerăm, deci, că au preferat să nu-şi asume riscuri în acea direcţie. Şi asta nu pentru că nu ar fi siguri pe tehnologia lor, ci pentru că tehnologia lor nu este sigură pe reperele din mediul înconjurător. Adică pe infrastructura rutieră.

Într-un test recent cu Seat Leon ST, Iulian Dnistran a încercat în zadar, în prima zi de test, să activeze Cruise Controlul Adaptiv. Abia în cea de-a doua zis de test a funcţionat ireproşabil. Căutând explicaţii pe internet, a descoperit, pe mai multe forumuri, că problema este general-valabilă - nu doar în România sau Europa, ci şi pe alt continent. 

Nu ştim cum arată viitorul, dar ne-am mulţumi şi cu asta

Acum fie eşti de părere că marea familie Volkswagen nu este în stare să facă un Cruise Control Adaptiv funcţional, fie eşti convins că dacă infrastructura rutieră ar fi adusă la zi şi standardizată, am avea alternativa maşinilor autonome direct de la producători. Până atunci - aici vorbim de viitorul maşinilor autonome care rulează pe drumuri generatoare de energie electrică, de exemplu - nu putem decât să ne bucurăm de volan şi de centimetrii de autostradă cu care suntem binecuvântaţi an de an.