Dacia Logan 10 ani: aer condiţionat automat, exclusiv pentru români

Modelul românesc Dacia Logan a împlinit zece ani de la lansarea primei generaţii în 2004. Pentru a aniversa acest punct important în istoria proprie, marca auto cu sediul în Mioveni a lansat o ediţie specială Dacia Logan, destinată exclusiv românilor, care vine cu dotări noi precum aer condiţionat automat, o premieră absolută pentru Dacia în România.

Dacia Logan 10 ani: aer condiţionat automat, exclusiv pentru români Dacia Logan 10 ani: aer condiţionat automat, exclusiv pentru români

Dacia Logan a primit, în premieră pentru piaţa din România, un sistem de climatizare automată. Dotarea face parte din lista de echipamente standard a ediţiei speciale Dacia Logan 10 ani, lansată cu ocazia împlinirii unui deceniu de la lansarea primei generaţii a berlinei subcompacte româneşti în anul 2004.

Comenzile de aer condiţionat automat sunt preluate de pe noul Clio. În partea de jos, comenzile pentru geamurile electrice spate

Pe lângă sistemul de climatizare automată, ediţia aniversară Dacia Logan 10 ani primeşte comenzi pe uşi pentru geamurile electrice, atât în faţă, cât şi în spate. Totodată, lista de dotări include un set de proiectoare redesenate, semnalizatoare pe oglinzile laterale, ornamente speciale pentru pragurile laterale, jante din oţel de 16 inci care imită lookul unor jante din aliaj, precum şi un set de stickere aniversare poziţionate pe stâlpii posteriori.

Comenzile de pe uşa şoferului sunt pentru geamurile din faţă

Toate aceste dotări sunt disponibile doar pentru clienţii din România, ediţia aniversară Logan 10 ani fiind pusă în vânzare exclusiv în ţara noastră. Numărul de maşini produse va fi limitat la 2.000 de exemplare.

Mai mult, există şi o listă de opţionale care cuprinde sistemul de navigaţie Media Nav, regulatorul de viteză cu limitator (cruise control) şi volanul îmbrăcat în piele.

Jantele, chiar dacă par a fi din aliaj, sunt din oţel

Motorizările oferite sunt un diesel de 1,5 litri cu 75 CP şi o unitate pe benzină de 1,2 litri, tot cu 75 CP.

Preţurile pornesc de la 9.400 de euro cu TVA inclus pentru motorizarea pe benzină şi de la 11.300 de euro cu TVA inclus pentru propulsorul diesel.