Fiat 695 Abarth Biposto, sau cum arată un Fiat 500 pe steroizi

Salonul Auto Geneva 2014 a fost scena pe care au ales-o cei de la Fiat pentru a prezenta cel mai rapid Abarth de stradă din istorie. Faceţi cunoştinţă, aşadar, cu Fiat 695 Abarth Biposto. Sau, altfel spus, o rachetă de buzunar care spune ciao cu pumnii încleştaţi.

Fiat 695 Abarth Biposto, sau cum arată un Fiat 500 pe steroizi Fiat 695 Abarth Biposto, sau cum arată un Fiat 500 pe steroizi

Fiat 500 Abarth e o maşinuţă extrem de distractivă şi nu m-am gândit vreodată că ar avea nevoie de mai multă putere. Se pare, însă, că italienii de la Fiat nu sunt de acord cu mine, fiindcă au prezentat la Salonul Auto Geneva 2014 modelul 695 Abarth Biposto, adică cel mai rapid Abarth de stradă din istorie.

Arrghhh! Sunt mic şi rău!

Pentru a susţine această afirmaţie, inginerii (nebuni) de la Abarth au înghesuit nu mai puţin de 190 CP sub capota minusculă a citadinei italiene şi au făcut în aşa fel încă cântarul să indice o greutate de 997 kg.

Gândit ca o maşină care poate fi folosită atât pe circuit, cât şi pe şosea, 695 Biposto oferă doar două locuri, precum şi centuri de siguranţă în patru puncte, un sistem de frânare Brembo, jante de 18 inci de la OZ, amortizoare ajustabile Extreme Shox şi un sistem de evacuare Akrapovic. Totodată, motoraşul de 1,4 litri e cuplat la o cutie de viteze manuală cu cinci trepte care trimite puterea către roţile din faţă.

Şi uite aşa, Fiat 500 are acum un portbagaj mai mare

Cât despre performanţe, se poate spune că italianul de buzunar stă extrem de bine – acceleraţie de la zero la 100 km/h în doar 5,9 secunde şi o viteză maximă de 230 km/h. Asta dacă nu bate vântul prea tare...