20 de ani de la moartea lui Ayrton Senna. Ce a lăsat în urmă legenda Formulei 1

Autor: Iulian Dnistran 01 mai 2014 Formula 1
20 de ani de la moartea lui Ayrton Senna. Ce a lăsat în urmă legenda Formulei 1

„Doar pentru că am credinţă în Dumnezeu, nu înseamnă că sunt imun, nu înseamnă că sunt nemuritor”.

Ayrton Senna e un nume care îi va face pe mulţi pasionaţi ai sporturilor cu motor să exclame „el e cel mai bun!”. Iar cea mai aprigă luptă a opiniilor e în discuţia Senna vs. Schumacher.

Cu siguranţă, fiecare tabără are argumentele sale, mai bune sau mai proaste, însă un lucru e cât se poate de clar: cei mai mulţi dintre noi au avut privilegiul de a fi contemporani cu aceşti doi maeştri ai volanului şi ar trebui să fim bucuroşi că am putut vedea, pe viu, luptele, succesele şi eşecurile celor doi.

Astăzi, la 1 mai 2014, se împlinesc 20 de ani de când brazilianul Ayrton Senna şi-a pierdut viaţa într-un accident cumplit în timpul Marelui Premiu de Formula 1 al statului San Marino. Şi, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, cu o zi înainte, în timpul calificărilor, începătorul Roland Ratzenberger a murit şi el într-un accident, marcând, astfel, un weekend negru în istoria sporturilor cu motor.

Cariera lui Senna lui Formula 1 a durat zece ani, brazilianul debutând în Marele Circ în Marele Premiu al Braziliei din 1984 într-un monopost al echipei Toleman. În urma calificărilor, el a plecat în cursă de pe locul 17, însă în turul cu numărul opt a fost nevoit să abandoneze din cauza unei explozii la motor. Primul punct a venit în cursa următoare, la Marele Premiu al Africii de Sud, când a terminat pe locul şase.

După primul sezon petrecut la Toleman, Senna a trecut la Lotus, unde a obţinut primul său pole-position din carieră. Tot aici, brazilianul a început să-şi demonstreze abilităţile excelente de control pe circuit umed, abilităţi care îl vor face celebru câţiva ani mai târziu. Anul 1985 i-a adus un loc patru în campionat.

La Donington în 1993, Senna a depăşit cinci monoposturi într-un singur tur, pe ploaie

Primul titlu de campion mondial a venit în anul 1988, când brazilianul a trecut la echipa McLaren, unde l-a avut drept coechipier pe nimeni altul decât Alain Prost, omul care obţinuse până atunci două campionate mondiale. Acesta este şi anul în care Senna a devenit cunoscut pentru ambiţia sa de a câştiga, indiferent de condiţii.

Luptele duse între cei doi coechipieri – Senna şi Prost – ar fi de domeniul ştiinţifico-fantastic astăzi. Rivalitatea dintre cei doi a fost atât de mare încât Alain Prost era cât pe ce să facă un accident la 290 km/h în Marele Premiu al Portugaliei din 1988.

În 1994, Senna a trecut de la McLaren la Williams şi a avut de-a face cu noua stea a Formulei 1, Michael Schumacher. Acum, la 20 de ani de la weekendul fatidic al Marelui Premiu al statului San Marino, toate indiciile par a duce la un dezastru.

În timpul calificărilor, Rubens Barrichello a fost implicat într-un accident serios, în care şi-a rupt nasul şi o mână şi a fost nevoit să abandoneze. Apoi, în ziua de sâmbătă, începătorul Roland Ratzenberger a murit după ce monopostul său a rămas fără eleronul faţă şi a intrat în virajul Villeneuve cu peste 300 km/h, izbindu-se apoi de un zid de beton.

Duminică, în ziua cursei, accidentele au continuat. Monopostul lui JJ Lehto nu a pornit de pe linia de start şi a fost lovit de Pedro Lamy, după care a fost scos pe circuit safety carul, un Opel Vectra care nu a rulat foarte rapid. De altfel, Senna s-a apropiat de safety car şi i-a cerut şoferului să mărească viteza.

În turul cu numărul şapte, în virajul Tamburello, Senna a ieşit de pe circuit şi a lovit un perete de beton la aproximativ 230 km/h.

Brazilianul a fost scos din monopost în mai puţin de două minute de la accident şi, după câteva îngrijiri la faţa locului, a fost trimis la spitalul Maggiore din Bologna, unde a fost declarat mort după câteva ore.

Ayrton Senna a fost votat de mai multe ori ca fiind unul dintre cei mai buni piloţi din istoria Formulei 1. El a obţinut trei titluri de campion mondial şi a rămas în istorie ca unul dintre cei mai pricepuţi şi rapizi piloţi din sporturile cu motor.

În urma morţii sale, siguranţa circuitelor de Formula 1 a fost îmbunătăţită dramatic – circuitele au fost regândite, barierele de protecţie au fost îmbunătăţite, iar puterea monoposturile a fost redusă foarte mult.

Decesul lui Senna a făcut ca guvernul Braziliei să declare trei zile de doliu, iar mulţi fani conaţionali consideră moartea sa ca fiind o tragedie naţională. În timpul funeraliilor, aproximativ trei milioane de oameni au împânzit străzile din Sao Paulo pentru a-i aduce un omagiu legendei născute la 21 martie 1960.

După tragedia de la 1 mai 1994, s-a descoperit că Senna a donat aproximativ 400 de milioane de dolari americani din propriile venituri pentru a-i ajuta pe copiii săraci din Brazilia. Totodată, familia sa a înfiinţat un ONG care îi poartă numele şi care lucrează pentru a-i ajuta pe copiii şi adolescenţii brazilieni să îşi găsească un scop în viaţă şi să iasă din sărăcie.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Shutterstock.com



Comentarii
Inchide