TEST cu noul Hyundai Grand Santa Fe. Evoluţie uriaşă

Autor: Tudor Rus 22 iul. 2014 Test drive

Când Hyundai a anunţat în urmă cu ceva ani că brandul va ţinti către zona premium, reacţiile diferitelor părţi mai mult sau mai puţin proeminente în industria auto a variat de la neîncredere totală până sprâncene ridicate şi hohote de râs. Coreenii şi-au văzut de drum, şi-au ridicat mânecile şi au trecut la treabă. Încă mai fac asta, deşi progresele realizate în ultima perioadă nu mai pot fi ignorate de vocile care contestau iniţial aspiraţiile brandului.

Dimensiunile crescute amplifică şi mai mult prezenţa impunătoare pe şosea, pentru o imagine dominantă emanată de SUV-ul sud-coreean.

O parte din strategia Hyundai a fost adoptarea şcolii germane de design. Ca dovadă, o fac transferurile de succes de designeri şcoliţi în studiourile de creaţie de la Audi şi BMW. Vorbim în primul rând de Peter Schreyer, cel care şi-a trecut semnătura pe modelele Audi TT, A3, A4, A6, şi care ocupă în prezent funcţia de Chief Design Officer la Hyundai Motor şi Kia Motors. Din echipa celor de la BMW a venit Christopher Chapman, Chief Designer în cadrul centrului de design Hyundai din Irvine, California. Munca sa la BMW? Designul exterior al arhicunoscutului X5 şi un rol decisiv în ghidarea şi supervizarea producţiei noului X5, X3 şi Z4. Aşa că dacă din anumite unghiuri vi se pare că Hyundai Grand Santa Fe seamănă cu un Q7 cu linii de BMW, explicaţia v-a fost deja dată.

Acestor achiziţii-cheie li se adaugă fonduri masive investite în design şi tehnologie, constant, an de an, şi eforturi susţinute de perfecţionare. Rezultatele se văd după un drum lung şi greu, iar dacă există un model care să le reflecte cel mai bine, acela este Hyundai Grand Santa Fe.

Spatele robust îşi trage unghiurile drepte, teutonice, de la designerii care au activat pentru principalii constructori germani.

Dacă America îl ştie drept Santa Fe GLS/Limited, modelul configurat în şapte locuri se recomandă simplu în Europa: Grand Santa Fe. Cele două locuri suplimentarea adăugate în portbagaj îl fac să se diferenţieze vizibil de versiunea cu cinci locuri, în special în zona dimensiunilor. Cum era şi normal, nu am luat superficialitatea în braţe şi am încercat să-l cunoaştem mai bine pe acest Gulliver asiatic, pregătit să „înghită” cinci adulţi şi doi copii, sau mai multe bagaje.

Cum spuneam mai sus, Grand Santa Fe se diferenţiază de versiunea cu cinci locuri prin dimensiuni şi uşor prin design. 

Instrumentele de bord afişează un look modern şi curat, iar lumina este delicată cu ochii şoferului pe timp de noapte.

Calitatea materialelor se ridică în mare parte la pretenţiile impuse de Hyundai, iar în echiparea Luxury – prezentă pe modelul de test – opţionalele ca volanul încălzit, îmbrăcat în piele şi scaunul şoferului cu reglare electrică şi suport lombar te fac să uiţi de micile puncte slabe legate de calitatea unor materiale mai puţin vizibile. Demn de menţionat este şi faptul că portbagajul disponibil pe Grand Santa Fe este cel mai voluminos din clasă, graţie celor 607 litri puşi la bătaie de SUV. Deşi, dacă se rabatează al treilea rând de scaune, acest volum dispare considerabil şi porbagajul se transformă din generos în foarte chibzuit.

Din start, Grand Santa Fe ştie exact ce vrea şi este oferit într-o singură variantă de motorizare. SUV-ul se pune şi se menţine în mişcare cu ajutorul unui propulsor diesel CRDi de 2,2 litri, destul de generos în ceea ce priveşte resursele livrate: 197 CP la 3.800 rpm şi un cuplu maxim de 436 Nm disponibil între 1.800 şi 2.500 rpm. Şi dacă am ajuns la acest capitol, aş vrea să dezvolt puţin subiectul.

Cu echiparea Luxury, Grand Santa Fe oferă un volan încălzit, îmbrăcat în piele de calitate.

Da, este cel mai mare portbagaj din clasă, însă volumul i se reduce mult când al treilea rând de scaune îşi intră în drepturi.

 

Deşi nu este construit pentru comportament dinamic, Grand Santa Fe dă dovadă de suficiente resurse atunci când este suprasolicitat.

În România, Hyundai Grand Santa Fe este disponibil în cadrul unui stoc special de lansare – cu nivel de echipare Luxury şi configuraţie cu şapte locuri – la un preţ de 45.227 euro cu TVA. Per total, Hyundai Grand Santa Fe este un uriaş blând, o maşină potentă pe care te poţi baza şi care pe lângă un pachet bun de resurse îţi va oferi şi acea senzaţie de confort în orice situaţie. Ceea ce s-ar putea traduce într-un pas mare făcut spre domeniul premium, ţinta celor de la Hyundai.

Pagini: 1 2

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide