Toyota Aygo se transformă. Va deveni SUV?

Autor: Promotor 16 dec. 2019 Știri auto

Toyota Aygo se transformă. Modelul ar putea deveni SUV. Constructorul nipon plănuiește să renunțe la mașinile mici, dedicate exclusiv traficului urban, pentru a urma tendințele industriei, scrie Autocar.

Japonezii nu vor să renunțe definitiv la model, ci să-l transforme radical. “Aygo este un business profitabil pentru noi. Vindem 100.000 de mașini pe an. Are o personalitate proprie, astfel că maduce mult brand-ului. Este cea mai relevantă mașină pentru clienții tineri”, a declarat Matt Harrison, vicepreședinte executiv la Toyota Europa, pentru Autocar.

Dar și clienții tineri cauă vehicule cu gardă mare la sol, așa că Toyota intenționează să profite de tendințe. Aygo ar veni într-un segment deja supra-populat, în care fac legea Renault Captur și Dacia Duster, deși proporțiile lor sunt complet diferite de cele ale lui Aygo.

Toyota Aygo se transformă în SUV

Ca și Captur, Aygo SUV ar trebui să primească în gamă un sistem de propulsie hibrid, care va reduce nivelul emisiilor la nivel de gamă pentru Toyota, pentru ca producătorul să se poată conforma normelor în vigoare începând cu 2021.

Viitoarea generație Aygo va fi dezvoltată în așa fel încât să poată fi transformată și în vehicul electric, dar pentru moment, acest lucru nu este o prioritate pentru Toyota. Casa niponă plănuiește să vândă un milion de mașini electrice la nivel global până în 2025. Pentru a-și îndeplini obiectivul, trei modele noi cu emisii zero vor vedea lumina zilei în următorii doi ani și altele își vor face apariția până în 2025.

Aygo va primi astfel o gardă mai mare la sol, protecții din plastic pe aripi și o poziție mai înaltă la condus, iar Matt Harrison spune că modelul își va păstra prețurile accesibile. Mașina nu va fi gata mai devreme de 2023.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Autocar



Comentarii
Inchide