Grecia și Bulgaria se bat să atragă turiștii români în această vară

Autor: George Cristea 23 mart. 2021 Știri auto

Grecia și Bulgaria sunt cele mai populare destinații de vacanță pentru români. Chiar și în condiții de pandemie, mulți români au ales și în 2020 să-și petreacă concediul în una dintre cele două țări. Anul acesta, Grecia și Bulgaria se bat să atragă turiștii români în această vară.

Intră în Galeria FOTO

Sezonul estival nu a început oficial, iar în unele regiuni încă ninge sau zăpada este suficientă pentru practicarea sporturilor de iarnă. Cu toate acestea, autoritățile din Grecia și Bulgaria se gândesc deja la vacanța de vară și la turiștii pe care vor să-i atragă pentru a salva un sezon turistic care pare compromis și anul acesta din cauza pandemiei.

Nu este de mirare, așadar, că Grecia și Bulgaria au dat deja startul ofertelor și se pregătesc să deschidă oficial sezonul, încă din luna mai în cazul Greciei. Ministrul Turismului de la Atena a declarat că țara sa îi așteaptă pe turiștii români chiar mai devreme, încă de la jumătatea lunii aprilie, putând petrece Paștele în această țară. Și Bulgaria se pregătește să deschidă sezonul estival mai devreme în acest an, de la 1 mai.

Grigorios Tassios, președintele Asociației Hotelierilor din Grecia, a afirmat că hotelierii din Grecia așteaptă, anul acesta, aproximativ 700.000 de turiști români, la jumătate față de numărul înregistrat în 2019, înainte de pandemie.

Grecia și Bulgaria se bat să atragă turiștii români. Ce oferte pun pe masă

Condițiile de intrare în ambele țări sunt asemănătoare, dar aici Grecia se remarcă printr-o mai mare preocupare. Grecii au anunțat deja că intrarea în țară va fi condiționată de existența unui test PCR negativ. Pentru ca testul să nu-i facă pe turiști să se răzgândească, hotelierii greci vor oferi vouchere care să acopere valoarea acestor teste, între 20 și 30 de euro de persoană. Voucherele, care vor avea chiar valori mai mari, de până la 40 de euro, vor putea fi folosite pentru cumpărarea diverselor servicii extra. Oferta este valabilă începând din luna mai.

Grecia intenționează să analizeze și problema punctelor de intrare în țară, pentru a facilita accesul pe teritoriul elen. Anul trecut, accesul s-a făcut printr-un singur punct vamal, ceea ce a dus la aglomerări. Pentru anul acesta, ministrul elen al turismului a promis că va analiza posibilitatea deschiderii mai multor puncte de trecere a frontierei, astfel încât disconfortul pentru turiști să fie minim.

Bulgarii sunt chiar mai generoși, chiar dacă nu au pus încă la punct procedura de admitere pe teritoriul țării lor. Pentru a-i atrage pe turiști, costurile testelor PCR vor fi acoperite cu o noapte de cazare gratuită în cazul anumitor lanțuri hoteliere.

Ca și în cazul celor care călătoresc în Grecia, românii care merg să-și petreacă vacanța în Bulgaria vor trebui să dovedească fie că s-au vaccinat anti-COVID, fie că s-au recuperat după boală. În caz contrar, accesul va fi condiționat, ca și până acum, de prezentarea unui test PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore. În afară de această măsură, pe plaje vor fi instituite măsuri suplimentare. Astfel, o umbrelă poate fi folosită de cel mult două persoane sau de membrii unei singure familii. De asemenea, se vor aplica numeroase alte reglementări de igienă.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide