Cătălin Drulă: Autostrada A10 Sebeș – Turda va fi terminată în acest an

Autor: Cristian Agatie 19 iun. 2021 Știri auto

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că Autostrada A10 Sebeș – Turda va fi terminată în acest an, după 7 ani de la începerea lucrărilor.

Intră în Galeria FOTO

Ministrul Transporturilor a efectuat un tur al șantierelor de autostradă din vestul țării, alături de liderul USR-Plus Dan Barna. Printre obiectivele vizitate s-au aflat lotul 2 al autostrăzii Sebeș Turda (A10), tronsonul dintre Nădășelu și Poarta Sălajului (42 km) de pe autostrada A3, dar și șantierul șoselei de mare viteză care leagă Târgu Mureș de aeroport, parte a Autostrăzii Transilvania.

Turul de forță a început cu o primă oprire la tronsonul dintre Nădășelu și Poarta Sălajului (42 km) de pe autostrada A3. Acesta este cel mai avansat proiect de autostradă din PNRR, adică este chiar în execuție. Potrivit lui Cătălin Drulă, mobilizarea constructorului este bună pe sectorul din județul Cluj (Nădășelu-Mihăiești), pe care s-a emis în primăvară autorizație de construire.

Cătălin Drulă și-a continuat șirul vizitelor din Ardeal o oprire pe un alt sector al Autostrăzii Transilvania, extrem de important pentru Târgu Mureș, care va fi inaugurat tot în acest an, înainte de termen. Este vorba de cei 10 km dintre aeroport și oraș, dintre care jumătate sunt la profil de autostradă, iar restul, la profil de drum expres.

Ministrul Transporturilor a anunțat cu această ocazie că s-a anunțat câștigătorul pentru drumul care va face legătura dintre A3, la Biharia, și Centura Oradea. Este vorba de același antreprenor care lucrează la proiectul de la Târgu Mureș. Contractul are durata de 30 de luni (6 proiectare + 24 execuție) și prevede construirea a 3 noduri rutiere, 12 pasaje și viaducte.

Autostrada A10 Sebeș – Turda va fi terminată în acest an. La fel și un alt segment din Autostrada Transilvania

În sfârșit, Cătălin Drulă a dat vestea finalizării lotului 2 din Autostrada Sebeș – Turda (A10), cel cuprins între Alba Iulia și Aiud cu lungimea de 29 de kilometri. Acesta ar urma să fie dat în trafic în toamna acestui an, ceea ce înseamnă că se va putea circula în 2021 pe întreaga lungime a autostrăzii A10.

„Am obținut promisiunea fermă a constructorului că în toamnă lotul va fi gata și că pe întreaga A10 se va putea circula în acest an. În plus, antreprenorul a finalizat soluția tehnică de remediere a alunecării de teren care a creat probleme la km 19 și s-a apucat de implementarea ei. Pe tronson se aștern zilnic circa 2.000 de tone de asfalt. Așadar, sper să încheiem odată acest proiect mult întârziat, demarat în 2014 și care ar fi trebuit să fie gata în 2016 (!) și să putem circula în sfârșit pe autostrada care face legătura între două coridoare principale, A1 Sibiu-Deva-Timișoara-Arad și A3 Mureș-Cluj-Oradea”, a scris Cătălin Drulă pe Facebook.

Acesta a mai adăugat că în luna iulie va fi gata și nodul rutier de la Sebeș, care face legătura între A10, DN1 și A1. Finalizarea lucrărilor se va face în două etape: prima, care se va încheia pe 15 iulie, va permite deschiderea bretelelor dinspre Deva. Ulterior, la final de iulie, vor fi terminate și cele dinspre Sibiu.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide