Ce se întâmplă cu anvelopele după o cursă de Formula 1?

Autor: Elena Luchian 03 iul. 2021 Știri auto

Cel mai rapid pit stop din istoria competiției de Formula 1 pentru schimbarea pneurilor a durat doar 1,82 secunde și a fost trecut în contul echipei Red Bull în 2019. Dar ce se întâmplă cu anvelopele uzate după o cursă de Formula 1?

GALERIE FOTO

Anvelope schimbate pe bandă rulantă. Se adună zeci după fiecare cursă. Dar unde ajung toate pneurile pe care Pirelli le livrează echipelor?

Răspunsul este cât se poate de simplu. Toate anvelopele, fie ele uzate, fie intacte, se scot de pe jante. Pirelli le colectează pe toate, după fiecare cursă de Formula 1 și la transportă la Didcot, în Oxfordshire. Acolo se află Centrul de Excelență al companiei.  Anvelopele sunt tăiate, iar deșeurile din cauciuc sunt arse pentru a fi transformate în material pentru fabricile de ciment. Materialul rezultat în urma acestei proceduri poate fi folosit pentru asfaltarea drumurilor sau în alte aplicații industriale.

Anvelopele Pirelli din Formula 1 – coduri de culoare

Producătorul italian Pirelli a revenit în Formula 1 în 2010, după o pauză de 20 de ani, pentru a furniza anvelopele necesare team-urilor de pe grila de start.

Odată cu revenirea sa în Marele Circ, compania a propus niște coduri de culoare. Acestea fac anvelopele mai ușor de identificat atât pentru cei direct implicați în Formula 1, cât și pentru cei care privesc competiția la televizor.

Știm astfel că anvelopele cu detaliu portocaliu sunt pentru ploaie, albastrul deschis le este rezervat celor intermediare. Supersoft-urile au detaliul roșu, soft-urile – galben. Alb este pentru anvelopele medium, iar argintiul – pentru cele hard. Acestea din urmă sunt și cele mai rezistente pentru că prezintă o compoziție dură. La polul opus se află pneurile supersoft, care sunt cele mai rapide, dar și cele care se uzează cel mai ușor.

Citește și:

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Shutterstock / Daimler Media



Comentarii
Inchide