Piața auto din România a continuat un proces de maturizare, caracterizat de ajustări de preț, diversificarea ofertei și un interes tot mai mare pentru alte tipuri de motorizări decât pe benzină sau diesel. Valoarea totală a autoturismelor listate în anul 2025 pe cea mai mare platformă de vânzări auto second-hand din România se apropie de pragul de 5 miliarde de euro, o creștere de aproape 200 de milioane de euro față de anul precedent.
Din perspectiva prețurilor, segmentul 10.000 – 25.000 de euro reprezintă nucleul pieței auto online, cu 40% din totalul anunțurilor postate pe platformă.
Pe partea de motorizări a vehiculelor, automobilele diesel continuă să domine oferta din piață, reprezentând aproape 60% din totalul anunțurilor. Totuși, interesul utilizatorilor pentru acest tip de motorizare este în scădere față de anul 2025.
În paralele, interesul pentru vehiculele electrificate (hibride, PHEV și electrice) este în continuă creștere, ajungând să însumeze 11% din totalul anunțurilor. Platforma transmite că interesul pentru acest tip de vehicule este mai mare decât oferta disponibilă, semn al unei cereri în creștere.
Din punctul de vedere al tipului de caroserie, preferințele românilor s-au menținut stabile. SUV-urile au continuat să domine piața auto online, cu aproape 40% din totalul anunțurilor și al vizualizărilor, în creștere față de 2024. Modelele sedan și break completează topul.
Utilizatorii platformei caută autoturisme aproape noi, interesul concentrându-se pentru mașini produse între 2019 și 2021. Totuși, modelele foarte recente, fabricate între 2024 și 2025, generează un volum de vizualizări semnificativ în comparație cu oferta existentă.
La nivel de mărci, BMW se află într-o poziție unică. Este atât cel mai ofertat brand, cât și cel mai căutat de către utilizatorii platformei. Marca bavareză este urmată de alte mărci germane, ca Volkswagen, Mercedes-Benz și Audi.
Autoturismele de proveniență chineză au început să se remarce ca o tendință emergentă pe platforma de vânzări auto, reflectând deschiderea utilizatorilor către mărci și soluții noi. Pe platformă se regăsesc anunțuri cu mașini chinezești de la peste zece mărci, precum BYD, Chery, Geely, MG sau BAIC.
Cea mai scumpă mașină listată pe platformă este un Lamborghini Revuelto, un model plug-in hybrid cu motor V8 de 4 litri și o putere combinată de 1.016 cai putere. Acesta a fost pus la vânzare pentru 726.000 de euro.
Datele provin dintr-un raport Autovit.ro, transmis către ProMotor.ro. Platforma mai anunță că anul 2026 se anunță a fi unul cu oportunități și provocări atât pentru dealeri, cât și pentru utilizatorii individuali.