Asociația Producătorilor și Importatorilor Auto (APIA) susține că piața auto din România va înregistra o scădere de 1,7%, în contextul în care ultimii patru ani au fost marcați de creșteri. Dan Vardie, președintele APIA, a susținut într-o conferință de presă că această scădere reprezintă o „scădere 0”, pe când anii anteriori au fost marcați de creșteri.
Prognoza APIA pentru acest an arată o scădere de aproximativ 2.000 de unități în numărul de vânzări de autoturisme, prognoza fiind de aproximativ 153.000 de vehicule. Totalul de autovehicule în acest an va fi de aproximativ 179.500 de unități comercializate. Scăderea se aplică în toate segmentele, atât la autoturisme (-1,7%), cât și la LCV (n.r. vehicule comerciale ușoare, precum dube) (-0,35%) și la HCV (n.r. vehicule comerciale grele, cum ar fi camioanele) (-1,1%).
Analizând autoturismele, cel mai comercializat segment de autovehicule, trendul de creștere a fost din 2021 încoace, cea mai mare creștere fiind în perioada 2022-2023 (+11,6%). Asociația preconizează o scădere pentru acest an, pe care Dan Vardie o numește „scădere 0”, adică aproape o stagnare a pieței.

APIA consideră că cea mai mare evoluție o vor avea vehiculele electrificate, creșterea fiind, în medie, de 23,2%. Mașinile electrificate se vor comercializa din ce în ce mai mult, creșterea preconizată fiind de 28%, predicția fiind de 110.000 de unități vândute. Analizând pe fiecare categorii de mașini electrificate, toate tipurile de mașini vor avea creșteri. Defalcate pe tipurile de motorizare, evoluțiile arată astfel:
Creșterea mașinilor electrificate vine în detrimentul celor cu motoare convenționale. Dacă creșterea în mașinile new energy este de 28%, mașinile pe benzină se vor vinde cu 38,4% mai puțin, iar cele pe motorină cu 39% mai puțin. Scăderea este de notat mai ales în segmentul mașinilor pe benzină, întrucât aici sunt incluse și mașinile pe benzină+GPL, segment dominat de Renault și Dacia.
Dan Vardie a remarcat, din nou, că piața auto nu și-a revenit înainte de perioada pre-pandemică. În 2019, s-au comercializat aproape 160.000 de autoturisme, pe când în 2025 s-au vândut doar 155.855 de mașini. Predicțiile APIA pentru acest an sunt în continuare pesimiste pentru revenirea la nivelul din 2019.

Una dintre soluțiile pe care Dan Vardie le propune este programul de leasing social. La finalul lunii noiembrie din 2025, se preconiza faptul că programul Rabla ar putea fi înlocuit de unul de leasing social, care este deja funcțional în Franța, destinat persoanelor cu venituri mici.
„Eu o văd, din discuțiile pe care le-am avut și cu Ministerul Familiei, (că venitul de) cam 5.000 lei pe familie poate fi (considerat) un prag social. (…) Noi credem că e nevoie și în România de un asemenea program. Nu sunt multe mașini care se califică, pentru că trebuie să fie mașini foarte populare, electrice și foarte populare.”, spune Dan Vardie, președintele APIA.
Practic, mașina rămâne în proprietatea statului iar beneficiarul plătește o rată lunară modică, timp de 3-5 ani. Iar, la finalul contractului, are posibilitatea de a o cumpăra, la valoarea reziduală stabilită.