Astăzi a început ultima săptămână de teste din Formula 1 din 2026, tot pe circuitul din Bahrain. Echipele mai au trei zile la dispoziție să își testeze monoposturile și să rezolve problemele. Prima cursă de Formula 1 de anul acesta (Melbourne, Australia) este pe 8 martie.
Jolyon Palmer, fost pilot și comentator de Formula 1, spune că „niciodată nu a fost un pre-sezon mai intens pentru piloți”, pentru că ei trebuie să se readapteze la un nou stil de condus. Virajele care se abordau, de exemplu, în treapta a treia sau a doua, acum trebuie abordat cu treapta 1. Acesta este cazul primului viraj, unde Max Verstappen retrogradează în mijlocul virajului.
Acesta este un șoc mare pentru transmisie, iar cea dezvoltată de Red Bull, montată la motorul produs în comun cu Ford, pare să îl susțină bine. Echipele testează și modificări aerodinamice. Că tot vorbeam de Red Bull, ei au ieșit pe circuit cu un aero rake, un sistem de monitorizare a fluxului aerului.
Aero rakes aplenty! 💨
Isack Hadjar gets straight into aerodynamic testing in his Red Bull this morning 🔧#F1 #F1Testing pic.twitter.com/1SQaaPGHl7
— Formula 1 (@F1) February 18, 2026
Ferrari a venit și cu un nou difuzor, care a atras privirile jurnaliștilor. The Race spune că italienii au introdus o aripă rabatabilă situată în spatele eșapamentului. Aceasta are aspectul unei aripi în miniatură, ce se încadrează într-o zonă a cozii din spate unde, în teorie, caroseria este puternic restricționată.
🚨 | Ferrari introduced an “FTM” flap near the SF-26’s exhaust, enabled by the rules allowing a max 60 mm overhang from the rear axle line.
By packaging the rear end differently (including a more rearward differential), Ferrari can place a small winglet that uses exhaust… pic.twitter.com/LvF9xY5nM4
— La Gazzetta Ferrari (@GazzettaFerrari) February 18, 2026
Noul element aerodinamic ar putea contribui la devierea gazelor de eșapament, dar și să funcționeze ca o extensie a fluxului de aer al difuzorului, cu scopul de a îmbunătăți performanță aerodinamică.
Pentru ora 12:20, timpii arată astfel:
| Pilot | Timp |
| Charles Leclerc | 1:33.739 |
| Lando Norris | +0.313 |
| Kimi Antonelli | +0.419 |
| Alexander Albon | +1.951 |
| Pierre Gasly | +2.159 |
| Isack Hadjar | +2.449 |
| Esteban Ocon | +2.679 |
| Fernando Alonso | +2.797 |
| Nico Hulkenberg | +3.002 |
| Arvid Lindblad | +3.030 |
| Sergio Perez | +7.153 |