În timp ce majoritatea cuplurilor care au împlinit 70 de ani de căsătorie aleg să sărbătorească într-un loc liniștit, soții Evans au decis să celebreze mariajul lor printr-o achiziție neobișnuită pentru un cuplu în vârstă: un Porsche Macan nou. După o viață petrecută la volanul unor mașini convenționale, cuplul a decis că anul 2026 este momentul ideal pentru a intra în „clubul” posesorilor de mașini sport.
Compania germană transmite, într-un comunicat de presă, că aventura lor automobilistică a început din anii 1950, când Derek Evans conducea un Ford 8, iar prima mașină a cuplului a fost un Austin 7. Derek susține că un Porsche este „unic – atât de fiabil și diferit de orice altceva”.
„Întotdeauna ne-am dorit una, iar apoi ne-am gândit: «de ce nu acum?». Există, de asemenea, o atmosferă minunată când deții un Porsche. Te simți ca și cum ai face parte dintr-un club extraordinar”, spune Derek Evans, proprietar de Porsche Macan.
Cuplul a împrumutat inițial de la dealerul local Porsche un model 911, dar a ales să achiziționeze cel mai mic crossover al producătorului. Derek spune că, în perioada în care a avut modelul 911, lumea admira modelul său, iar vârstnicului îi plăceau astfel de reacții.
Fiica cuplului, Louise, spune că tatălui său îi place foarte mult să experimenteze modurile de condus ale noului său Macan.
„Nu mai există niciun tânăr de 19 ani în Dorset pe care tata să nu-l fi lăsat în urmă la semafor”, glumește Louise Evans. „Dar, sincer, ei nu au dus niciodată o viață convențională, așa că, atunci când ne-au spus că își cumpără un Porsche, am zâmbit pur și simplu.”
Soții Evans au achiziționat ultima generație de Porsche Macan alimentat cu combustibili fosili. De la finalul anului, Porsche va opri producția lui Macan cu motor termic, concentrându-se pe varianta pur electrică.