Tot mai multe mașini produse de companii auto din China își fac apariția pe drumurile României, alături de modele de la mărci consacrate în Europa. Chery, BYD și Leapmotor sunt printre cele mai răspândite mărci chineze, alături de deja consacrații MG. O analiză Economedia.ro relevă faptul că aproximativ 10% din totalul înmatriculărilor din ianuarie 2026 au fost reprezentate de mașini produse în China.
Concret, din cele 7.927 de autoturisme înmatriculate în ianuarie, 747 dintre ele aparțin unor mărci din China. Față de anii trecuți, avansul e considerabil pentru ele, întrucât numărul de înmatriculări din ianuarie 2026 este de două ori mai mare față de cel din ianuarie 2025 (331 de unități), dar și de aproape 30 de ori mai mare decât în urmă cu doi ani (25 de unități).
Unii dealeri susțin că cererea pentru test drive-uri a crescut „vizibil și constant”. Bogdan Zota, consultant de vânzări al unui dealership din Iași specializat în mărci chineze, susține că se observă „o creștere clară a vizibilității și prezenței pe piața românească pentru branduri precum BAIC, Forthing și DFSK”. La rândul său, Viorel Eremia, Regional Sales Manager al BYD România, spune că cererea a crescut constant de la intrarea mărcii pe piața locală anul trecut.
„Progresul este deja vizibil: BYD a intrat în top 10 cele mai bine vândute mărci auto din România în luna ianuarie, conform datelor APIA, marcând o creștere clară a prezenței și validării brandului în piață”, susține Viorel Eremia, Regional Sales Manager al BYD România.
Reprezentații dealerilor auto sunt de părere că unul dintre principalele motive pentru care șoferii români sunt interesanți de mașinile chinezești îl reprezintă prețul atractiv. Bogdan Zota spune că principalul motiv este „raportul foarte bun preț-dotări, materiale, finisaje”. În plus, unele mărci oferă garanții extinse și cu limite mari de kilometri. Unele mărci propun garanție de șase ani sau 150.000 km, iar altele nu au limită de kilometri.
Producătorii din China vin cu tot mai multe SUV-uri, iar clienții sunt dispuși să le achiziționeze. Zota mai spune că cele mai solicitate motorizări sunt cele pe benzină, de 1,5 litri sau 2 litri, și turbo. Totuși, una dintre cele mai mari îngrijorări ale clienților vine pe partea de servicii de service, dar și de disponibilitatea pieselor de schimb, iar dealerii susțin că există o rețea de service autorizată.