Un Mercedes-Benz 500E din 1992, care i-a aparținut celebrului comedian american Jerry Seinfeld și a fost construit parțial de Porsche, a fost vândut pentru o sumă record, scrie motor1.com.
Mașina a atras un interes uriaș din partea colecționarilor, iar prețul final a depășit cu mult estimările inițiale. Este, potrivit organizatorilor, un preț record pentru un Mercedes-Benz 500E.
Exemplarul a fost scos la vânzare în cadrul licitației Amelia Island Auction 2026.
Jerry Seinfeld este cunoscut pentru colecția sa impresionantă de mașini, în special pentru numeroasele modele Porsche pe care le-a deținut de-a lungul anilor. Comedianul american are chiar și un garaj special construit în Manhattan pentru a-și găzdui colecția.
Cu toate acestea, Seinfeld a avut întotdeauna o slăbiciune și pentru alte modele sportive sau performante. Printre ele s-a aflat și acest Mercedes-Benz 500E.
Mercedes 500E este unul dintre cele mai apreciate sedanuri sportive produse de Mercedes-Benz. Mașina a fost dezvoltată la începutul anilor ’90 în colaborare cu Porsche.
Din acest motiv, pasionații auto o consideră adesea un „Mercedes Porsche”. Caroseria mai lată, cu aripi față evazate cu aproximativ 5,5 centimetri, nu putea fi produsă pe linia normală de asamblare Mercedes din Sindelfingen. Din acest motiv, modelul a fost finalizat la fabrica Porsche din Stuttgart-Zuffenhausen.
Procesul de producție era unul neobișnuit. Mașinile erau trimise între cele două fabrici pentru diferite etape de montaj. O parte din asamblare era realizată manual, lucru care a contribuit la statutul special al modelului. Această colaborare rară dintre Mercedes și Porsche, combinată cu fiabilitatea modelului W124 și performanțele sale ridicate, a transformat 500E într-un automobil foarte căutat de colecționari.
Prețul spectaculos obținut la licitație este explicat și de starea excepțională a mașinii. Jerry Seinfeld a cumpărat acest Mercedes 500E nou, în anul 1992, și l-a păstrat până în 2016.
În tot acest timp, automobilul a fost condus extrem de puțin. Odometrul indică doar 2.335 de mile, adică aproximativ 3.700 de kilometri.
Casa de licitații Gooding & Company, care a organizat vânzarea în colaborare cu Christie’s, a descris starea mașinii drept „aproape nouă”. Vopseaua originală Brilliant Silver Metallic și interiorul din piele gri deschis arată ca și cum mașina ar fi ieșit recent de pe linia de producție.
Sub capotă se află celebrul motor M119 V8. Este vorba despre un propulsor de 5,0 litri cu 32 de supape. Versiunea inițială dezvolta 326 de cai putere și 480 Nm cuplu.
Puterea este transmisă roților printr-o cutie automată cu patru trepte. Înainte de licitație, specialiștii estimau că automobilul se va vinde pentru o sumă între 176.000 și 228.000 de dolari.
Dar, la finalul licitației, prețul a ajuns la aproximativ 320.000 de dolari, ceea ce reprezintă o sumă record. Pe piața actuală, exemplarele obișnuite de Mercedes-Benz 500E se vând, în general, în jurul valorii de 50.000 de dolari.
Dar, starea aproape perfectă a automobilului și istoria sa au făcut ca acest Mercedes 500E să se vândă de 6 ori mai scump.