După ce România a fost inundată cu mașini uzate diesel sau pe benzină din occident, acum sunt importate tot mai multe mașini electrice second-hand. Dar, merită să cumperi un vehicul electric care are deja 5-10 ani vechime? Iată la ce să fii atent și în ce situații trebuie să refuzi „oferta”.
Prețurile considerabil mai mici față ale mașinilor electrice uzate față de modelele noi te pot face să crezi că faci o afacere bună. Diferența poate fi chiar zeci de mii de euro.
În același timp, riscurile sunt diferite față de o mașină cu motor termic. Iar bateria este cel mai sensibil punct.
Primul lucru pe care trebuie să îl verifici când cumperi o mașină electrică la mâna a doua este starea bateriei. Aceasta determină autonomia, costurile viitoare și valoarea reală a mașinii.
Indicatorul esențial este „State of Health” (SOH), adică ce autonomie are față de momentul în care a fost construită. Specialiștii recomandă valori de peste 80% pentru o achiziție sigură.
Majoritatea producătorilor oferă garanții de aproximativ 8 ani sau 160.000 km pentru baterie. După acest prag, autonomia scade semnificativ, deci cu un „plin” vei parcurge din ce în ce mai puțini kilometri.
În funcție de model, o baterie nouă poate costa între 20.000 și 40.000 de euro, uneori mai mult decât valoarea efectivă a mașinii.
De asemenea, contează cum a fost exploatată mașina. Încărcările frecvente la stații rapide pot accelera degradarea. De asemenea, utilizarea în climate extreme, adică în zone unde e foarte frig sau foart cald, afectează performanța. Iar ciclurile dese de încărcare reduc durata de viață a acumulatorului.
Așadar, fără o diagnoză oferită de un service specializat nu este indicat să cumperi o mașină electrică la mâna a doua.
Chiar dacă nu are motor termic, o mașină electrică trebuie verificată la fel de atent. Istoricul de service este important și eventualele accidente, pentru că orice impact poate afecta bateria.
Kilometrajul real este esențial, pentru că astfel poți afla „vârsta” bateriei și câți ani o mai poți folosi.
De asemenea, un test drive este obligatoriu, atât pentru a vedea cum merge mașina, cât și pentru a urmări autonomia reală.
Atenție la documentele mașinii și la garanția pentru baterie! Unele modele încă beneficiază de protecție extinsă, ceea ce poate fi un avantaj major.
Dacă bateria are SOH sub 70-75%, nu există raport de diagnoză sau vânzătorul evită verificarea mașinii, e cazul să refuzi „oferta”. Iar dacă mașina este importată din zone cu temperaturi extreme, ar putea avea o baterie mult mai degradată decât pe hârtie.
De asemenea, dacă vehiculul electric a fost lovit în zona bateriei, autonomia reală este sub cea declarată sau există erori software ori funcții dezactivate, ar trebui să te ferești.