Depășirea vitezei legale se poate sancționa cu avertisment, cu amendă sau, în cazurile cele mai grave, cu reținerea permisului. Chiar și la viteze pe care mulți le-ar considera mici se pot aplica sancțiuni. Iată la ce viteză se suspendă permisul în oraș și de ce, în unele cazuri, riști să rămâi pieton chiar dacă mergi încet.
În marile orașe e destul de greu să circuli cu viteză peste limita legală. Sunt multe intersecții cu semafoare, treceri de pietoni și un trafic destul de intens.
Dar pe bulevardele cu mai multe benzi de circulație, de multe ori suntem tentați să accelerăm. Chiar mai mult decât ne permite legea.
Și dacă avem ghinionul să fie pus un radar în acea zonă, s-ar putea să avem mult de plătit.
În localitate, limita standard este de 50 km/h. Pe drumurile naționale sau județene este de 90 km/h, pe cele europene 100 km/h, pe drumurile expres 120 km/h, iar pe autostradă 130 km/h.
Sancțiunile sunt aplicate în funcție de cât de mult depășești limita legală.
Pentru depășirea cu:
Suspendarea permisului intervine atunci când depășești viteza cu mai mult de 50 km/h.
Ceea ce înseamnă că dacă ești prins de radar în oraș cu 101 km/h, vei avea permisul suspendat.
În acest caz, permisul este reținut pentru 90 de zile și vei primi între 9 și 20 puncte de amendă.
Dacă ești prins cu peste 120 km/h, perioada de suspendare crește la 120 de zile.
Administratorul drumului poate modifica limita maximă de viteză. Asta înseamnă că în oraș pot exista zone cu limită chiar și de 30 km/h.
Asta înseamnă că riști amendă chiar dacă circuli cu mai puțin de 50km/. Iar la 81 km/h rămâi fără permis.
În plus, trebuie să acorzi o atenție deosebită trecerilor de pietoni și în intersecții. Pentru că, deși tu poate mergi foarte încet, daca nu acorzi prioritate celor care au drept de de trecere, riști suspendarea permisului.
În 2026, un punct de amendă este de 202,5 lei. Astfel, sancțiunea minimă este 405 lei iar cea maximă poate ajunge la 4.050 de lei.