Foto | Hyundai lansează Pleos, noul său sistem de infotainment. În curând, sistemul cu AI dedicat va fi disponibil și pe IONIQ 3

Autor: Daniel Simion 30 apr. 2026 Știri auto

Producătorul auto sud-coreean Hyundai a prezentat primele detalii și imagini cu sistemul său de infotainment de nouă generație, denumit Pleos Connect. Constructorul transmite într-un comunicat de presă  că, până în 2030, își dorește să implementeze sistemul de nouă generație în aproximativ 20 de milioane de vehicule.

Această cifră se referă nu numai la mașinile Hyundai, ci și la cele Kia și Genesis. Sistemul va debuta pe noul model Grandeur al Hyundai în Coreea de Sud, urmat de o lansare globală etapizată. IONIQ 3 este primul model european care va fi echipat cu Pleos Connect.

Pleos dispune de două ecrane principale

Noul sistem de infotainment al Hyundai dispune de două ecrane principale, ale căror dimensiuni sunt încă necunoscute. Cel mai mic va fi instrumentarul de bord, situat în spatele volanului, iar acesta va afișa informații despre viteză, conținut media și indicații de navigare pas cu pas direct în câmpul vizual al șoferului. Al doilea ecran, mai mare, va fi instalat central pe tabloul de bord și va avea trei secțiuni principale.

Intră AICI pentru galeria foto cu noul sistem de infotainment al Hyundai, denumit Pleos Connect.

Prima secțiune este dedicată informațiilor de conducere. Sunt afișate detalii despre viteză, luminile de avertizare și grafică 3D a obiectelor și persoanelor din jur. A doua secțiune, ecranul aplicațiilor, este locul în care șoferii au acces la aplicațiile instalate pentru navigație, conținut media și servicii terțe. În cele din urmă, a treia secțiune este bara de jos care permite accesul cu o singură atingere la aplicațiile utilizate recent sau fixate.

Sistemul Pleos se ajută și de butoane fizice

Deși ecranul central a fost proiectat în principal pentru a fi utilizat prin atingere, noul Pleos de la Hyundai integrează și butoane fizice, atât sub acest ecran, cât și pe volan, după cum ne-a arătat modelul electric IONIQ 3.

Citește și: Hyundai IONIQ 3 a fost lansat oficial în Europa. Noul hatchback electric promite până la 496 km autonomie

Există, de asemenea, opțiunea de a utiliza o mișcare cu trei degete pentru a repoziționa ferestrele aplicațiilor sau pentru a le închide instantaneu.

Gleo AI este soluția software a noului sistem Pleos

În ceea ce privește software-ul care guvernează sistemul de infotainment, acesta va include o soluție bazată pe un model lingvistic de mari dimensiuni (LLM) numită Gleo AI, dezvoltat special pentru Hyundai.

În primele sale iterații, inteligența artificială va putea doar să discute și să interacționeze cu funcțiile de control și confort ale vehiculului, dar coreenii intenționează să o facă mult mai capabilă în viitorul apropiat. Gleo AI utilizează contextul conversațional și de conducere pentru a interpreta comenzi abstracte precum „navighează acolo” sau „găsește un restaurant în apropiere”.

Acesta poate recunoaște și executa mai multe comenzi într-o singură solicitare și poate răspunde la întrebări despre știri, vreme și sport folosind căutări pe web. O altă evoluție importantă pe care sistemul Pleos o aduce vehiculelor Hyundai, Kia și Genesis este sistemul de navigație revizuit. Cu toate acestea, Hyundai nu precizează exact care este soluția de navigare.

Hyundai afirmă că sistemul de infotainment prezentat săptămâna aceasta reprezintă prima sa incursiune reală în lumea vehiculelor definite de software și primul pas către transformarea sa într-un lider al mobilității centrat pe software. Soluția este, de asemenea, scalabilă, ceea ce înseamnă că ar putea fi adaptată pentru diverse scenarii de utilizare în viitor.


Sursa foto: Hyundai



Daniel Simion
Daniel Simion
Daniel Simion a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), la Universitatea din București. Licențiat în Comunicare și Relații Publice, el urmează acum masterul de Jurnalism Tematic pentru a se specializa în domeniul care îl pasionează de tânăr. În 2025, pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide