10 lucruri pe care le-am remarcat la noul Renault Megane E-Tech Electric facelift 2026 după un prim contact

Autor: Marius Vișan 22 iun. 2026 Știri auto

Renault continuă ofensiva electrică prin actualizarea unuia dintre cele mai importante modele din gamă. ProMotor a călătorit în Spania, în apropiere de Barcelona, pentru a vedea în premieră noul Renault Megane E-Tech facelift, model care primește o serie de îmbunătățiri de la lansarea sa din 2022.

Megane E-Tech Electric a fost primul model construit pe platforma dedicată vehiculelor electrice a mărcii franceze și unul dintre automobilele care au contribuit la transformarea unui nume consacrat într-un hatchback electric modern.

Acum, într-un segment devenit mult mai competitiv, în care se confruntă cu rivali precum Volkswagen ID.3, MG4 Electric sau Cupra Born, Renault răspunde printr-o actualizare care vizează designul, tehnologia și eficiența. Iată cele mai importante zece lucruri pe care le-am remarcat la primul contact cu noua versiune.

Sursa foto: ARCMEDIA

1. Partea frontală a fost redesenată aproape complet

Prima schimbare care îți sare în ochi este noua parte frontală. Cu excepția blocurilor optice, toate elementele sunt noi. Bara de protecție are un design mai sculptat, iar semnătura luminoasă formată din opt elemente în formă de romb oferă mașinii o identitate vizuală mai modernă.

Grila închisă cu finisaj negru lucios și noua poziționare a logo-ului contribuie la o imagine mai matură, iar efectul general este că Megane pare mai lat și mai apropiat de șosea decât până acum.

2. Semnătura luminoasă este una dintre cele mai reușite din segment

Renault a redesenat complet identitatea luminoasă a modelului. Luminile de zi adoptă un desen inspirat de noul limbaj de design al mărcii, în timp ce stopurile păstrează forma familiară, dar primesc o construcție tridimensională fără lentile exterioare.

Rezultatul este un automobil care poate fi recunoscut instantaneu atât ziua, cât și noaptea.

Sursa foto: ARCMEDIA

3. Bateria nouă de 67 kWh promite până la 500 km autonomie

Una dintre cele mai importante modificări se află sub caroserie. Megane E-Tech Electric primește o nouă baterie LFP de 67 kWh, capabilă să ofere o autonomie de până la 500 kilometri în ciclul WLTP.

Noua arhitectură cell-to-pack contribuie la o utilizare mai eficientă a spațiului, iar bateria mai mare explică și creșterea cu aproximativ 20 mm a înălțimii totale a mașinii. Diferența este însă greu de observat vizual.

4. Încărcarea rapidă face un pas important înainte

Pe lângă autonomia mai mare, Renault a îmbunătățit și performanțele de încărcare. Puterea maximă în curent continuu urcă la 165 kW, cu 35 kW peste versiunea anterioară.

În condiții ideale, bateria poate fi încărcată de la 15% la 80% în aproximativ 24 de minute, ceea ce reduce semnificativ timpul petrecut la stațiile rapide.

5. Există o singură versiune de motorizare

Renault simplifică gama și din punct de vedere tehnic. Noul Megane E-Tech Electric este disponibil cu un singur motor electric care dezvoltă 220 CP și 300 Nm.

Pe hârtie, performanțele rămân competitive pentru segment, cu un sprint de la 0 la 100 km/h în 7,6 secunde și o viteză maximă limitată la 160 km/h. Constructorul promite că modificările aduse suspensiei și direcției au păstrat caracterul dinamic al modelului, însă va trebui să îi acordăm prezumția de nevinovăție până la un test complet.

Prezentarea de lângă Barcelona a fost una statică, astfel că nu am avut ocazia să conducem mașina pentru a verifica în practică aceste afirmații.

6. Funcția One Pedal ajunge în premieră pe Megane

Una dintre cele mai interesante noutăți este introducerea sistemului One Pedal. În traficul urban, șoferul poate controla accelerația și decelerarea aproape exclusiv din pedala dreaptă.

Sistemul completează cele patru niveluri de frânare regenerativă și promite o experiență mai relaxată în oraș, dar și o recuperare mai eficientă a energiei.

7. Google Gemini și peste 100 de aplicații la bord

Sistemul multimedia OpenR Link rămâne unul dintre punctele forte ale modelului. Cele două ecrane de 12,3 și 12 inci sunt standard pe toate versiunile, iar integrarea serviciilor Google continuă să fie una dintre cele mai bune din industrie.

Noutatea este reprezentată de Google Gemini, asistentul bazat pe inteligență artificială care poate răspunde conversațional și poate înțelege cereri complexe formulate natural. În plus, catalogul Google Play include acum peste 100 de aplicații dedicate.

Sursa foto: ARCMEDIA

8. Încărcarea AC la 22 kW rămâne un avantaj important

Renault continuă să ofere opțional încărcare AC la 22 kW, o soluție întâlnită rar în segmentul compact electric.

Totodată, modelul poate fi echipat cu funcții V2L și V2G. Prima permite alimentarea unor dispozitive externe la 220V direct din bateria mașinii, iar cea de-a doua poate contribui la optimizarea costurilor de încărcare acolo unde infrastructura permite acest lucru.

9. Habitaclul devine mai sofisticat și mai conectat

Interiorul nu aduce schimbări radicale, însă calitatea percepută este îmbunătățită prin noi materiale și finisaje.

Tot aici apare încărcarea wireless compatibilă Qi2 și MagSafe, iar Renault introduce și recunoașterea facială a șoferului. După configurarea unui profil, mașina poate ajusta automat poziția la volan, preferințele multimedia sau ambianța interioară. Datele sunt stocate exclusiv în automobil.

Tot la capitolul conectivitate, Renault introduce noua aplicație My RNLT, care permite monitorizarea stării bateriei și a autonomiei, programarea încărcării de la distanță, precondiționarea habitaclului sau trimiterea unui traseu direct către sistemul de navigație al mașinii.

Aplicația devine practic o extensie a sistemului multimedia și promite să facă utilizarea modelului electric mai simplă și mai intuitivă.

10. Doar două versiuni pentru noul Megane E-Tech Electric

Renault propune doar două niveluri de echipare: Techno și Esprit Alpine. Versiunea Techno vine cu un pachet generos de dotări standard, în timp ce Esprit Alpine adaugă elemente distinctive de design, jante de 20 de inci, sistem audio Harman Kardon și scaune cu masaj. Alegerea devine astfel mai simplă pentru clienții care trec pentru prima dată la o mașină electrică.

Un facelift care merge mult mai departe decât designul

La prima vedere, noul Renault Megane E-Tech facelift poate părea doar o actualizare de design. În realitate, schimbările sunt vizibile. Bateria mai mare, încărcarea mai rapidă, funcțiile bazate pe inteligență artificială și noul ecosistem digital transformă modelul într-un concurent și mai puternic în segmentul compactelor electrice.

Primele impresii de lângă Barcelona arată că Renault nu a urmărit doar să împrospăteze aspectul lui Megane, ci să îl pregătească pentru o piață care evoluează mai rapid.


Sursa foto: ARCMEDIA



Marius Vișan
Marius Vișan
În 2006, Marius Vișan a pășit cu entuziasm în lumea jurnalismului online, începând studiile la Facultatea de Jurnalism a Universității Hyperion. În paralel, a realizat stagii de internship la radio și într-o agenție de PR. A continuat să își aprofundeze cunoștințele cu un masterat în ... citește mai mult

Comentarii
Inchide