Brașovul solicită 1,5 miliarde de lei pentru primul proiect de tren metropolitan depus spre finanțare în România

Autor: Daniel Simion 06 iul. 2026 Știri auto
Brașovul solicită 1,5 miliarde de lei pentru primul proiect de tren metropolitan depus spre finanțare în România

Cel mai amplu sistem de tren metropolitan din România, cu investiție în trei magistrale, 24 de stații, trenuri electrice, legături directe cu Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav se vrea la Brașov. El va reduce semnificativ traficul rutier și timpul petrecut în deplasare pentru mii de navetiști. 

Conform Mediafax, Brașovul continuă să investească în soluții de mobilitate sustenabile, pentru a oferi o alternativă reală și de calitate celor care în prezent utilizează transportul cu autoturismul propriu, și, în acest fel, să reducă traficul din oraș și din jurul lui, având ca efect o reducere a emisiilor poluante și a timpilor petrecuți în trafic. 

Pe lângă investiții care vizează modernizarea transportului cu autobuze electrice și troleibuze, care în acest moment este unul dintre cele mai moderne și ecologice din România, un alt proiect este cel al trenului metropolitan, care va asigura transportul din zona din jurul Brașovului, dar și în interiorul orașului. 

Cerere depusă de Asociația de Transport 

Pentru această investiție majoră, Asociația de Transport, în parteneriat cu municipalitatea brașoveană și ceilalți parteneri instituționali, a depus, în urmă cu câteva zile, o cerere de finanțare, în valoare de aproape 1,5 miliarde de lei, prin care să fie construită o linie nouă de cale ferată, în lungime de peste 4 km, amenajate sau modernizate mai multe puncte de oprire și achiziționate mai multe garnituri de tren (rame electrice). 

Primarul Brașovului, George Scripcaru, susține că proiectul a fost validat de Compania Națională de Căi Ferate, și are o valoare de 238 de milioane de euro. Din această sumă, aproape o treime este pentru achiziția de trenuri pe baterii. 

„Din totalul de 238 de milioane de euro, 70 de milioane de euro sunt pentru achiziția de trenuri pe baterii. Alte 30 de milioane sunt pentru calea ferată ce urmează a fi construită. Alte 31 de milioane sunt pentru pasaje supraterane – în zona Bartolomeu, de exemplu, strada Institutului cu DN1 la ieșire spre Ghimbav – și alte asemenea elemente de infrastructură, iar restul de bani sunt pentru intervenții în interiorul cartierelor din municipiul Brașov care sunt tranzitate de către acest traseu. 

Este un proiect pe care îl facem împreună cu Consiliul Județean și are o cofinanțare de 2% din partea municipiului Brașov și a Consiliului Județean”, a declarat George Scripcaru, primarul Brașovului. 

Concret, ce include investiția? 

Trenul metropolitan de la Brașov este cel mai complex proiect de acest tip din România. Investiția include 3 magistrale diametrale, inclusiv un racord feroviar nou de aproximativ 4,3 km către zona industrială și Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, 24 de puncte de oprire, 10 noi și 14 modernizate, 9 parcări de tip Park & Ride, 7 rame electrice B-EMU și estimează un trafic de peste 7.500 de pasageri pe zi până în 2030. 

Investiția va conecta municipiul Brașov cu localitățile din zona metropolitană, principalele zone industriale și Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, printr-un sistem de transport public feroviar modern, integrat și cu emisii reduse. 

Trenul metropolitan va oferi o alternativă rapidă și sustenabilă la transportul rutier, contribuind la creșterea accesibilității către principalele zone de locuire, ocupare, educație și servicii și la îmbunătățirea calității vieții în întreaga zonă metropolitană. 

Rețea cu trei magistrale 

Proiectul prevede amenajarea unei rețele de transport cu trei magistrale, deservite de trenuri electrice B-EMU (Battery Electric Multiple Unit), astfel: 

  • M1: Stupini – gara Brașov – Prejmer (cu extensie până la Sf. Gheorghe la orele de vârf). 

Lungimea traseului este de 38,7 km și va opri în următoarele stații: Stupini, Nicolae Labiș, Tractorul, gara Brașov, Pavilioane CFR, Hărman, Parcul Industrial Prejmer, Ilieni, Prejmer. La orele de vârf, trenul va continua pe traseul Chichiș, Ozun Sf. Gheorghe. De asemenea în corelare cu schimburile din Zona Industrială Ghimbav, dar și cu zborurile de pe AIBG, trenurile M1 continuă spre Ghimbav Nord AIBG (M1a) în loc de Stupini, asigurând o legătură fără schimb Sf. Gheorghe → Aeroport și acces direct pentru angajații din schimburi; 

  • M2: Codlea – gara Brașov – Dârste, cu ramificație spre Ghimbav Nord și aeroport. 

Lungimea traseului este de 19,9 km, la care se adaugă 18,5 km ramificație. Trenurile care circulă pe acest traseu vor opri în următoarele stații: Codlea, Ghimbav, VGP, Bartolomeu, gara Brașov, str. Zizinului, Micșunica și Dârste; 

  • M3: Dârste – gara Brașov – Zărnești. Lungimea traseului este de 33,2 km și trenul va opri în următoarele stații: Zărnești, T. Moșoiu, Tohanu Vechi, Romacril, Râșnov, Cristian, INA Schaeffler, Brașovia, Bartolomeu, Gara Brașov, Zizin, Micșunica, Dârste. 

Sursa foto: salutbrasov via Instagram



Daniel Simion
Daniel Simion
Daniel Simion a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), la Universitatea din București. Licențiat în Comunicare și Relații Publice, el urmează acum masterul de Jurnalism Tematic pentru a se specializa în domeniul care îl pasionează de tânăr. În 2025, pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide