Producătorul auto german BMW anunță că va reduce până la 8.000 de locuri de muncă în unitățile sale din Germania până la sfârșitul anului 2027, fiind cel mai recent producător auto german care recurge la reduceri de personal, după Volkswagen.
Un purtător de cuvânt al BMW a declarat pentru Reuters că aceste reduceri fac parte dintr-un program de plecări voluntare, iar acesta vizează diviziile administrative și de dezvoltare, excluzând operațiunile de producție.
Producătorul auto bavarez se alătură Porsche, Mercedes-Benz și Volkswagen în reducerea de personal. Ultimii doi producători au încheiat deja acorduri pentru reducerea a zeci de mii de angajați, pe fondul presiunilor cu care se confruntă sectorul auto german din cauza costisitei tranziții către vehiculele electrice, a concurenței intense din partea Chinei și a tarifelor impuse de Statele Unite ale Americii.
Porsche, companie care face parte din Volkswagen Group, și-a intensificat procesul de restructurare a personalului, în eforturile de a reduce numărul de angajați cu până la 20% până în 2035. Producătorul din Zuffenhausen va renunța la un total de 5.000 de angajați, ca parte a unui plan de restructurare în valoare de 2,1 miliarde de dolari.
Mii de angajați au protestat miercuri la uzina Audi din Neckarsulm, o altă marcă a grupului Volkswagen. Unitatea este una dintre cele patru din Germania amenințate cu închiderea în cadrul planurilor de restructurare ale Volkswagen, care include și înjumătățirea gamei de modele la nivelul întregului grup.
Te-ar putea interesa și: Grupul Volkswagen ar plănui să își reducă până la jumătate gama de modele, ca reacție la avântul mărcilor chineze
BMW era considerat anterior o prezență relativ stabilă în peisajul industriei auto germane, dar și-a redus previziunile privind profitul pentru anul curent, invocând rezultate mai slabe decât se aștepta în China, unde vânzările de autovehicule au scăzut brusc în ultimele luni. Directorul executiv Milan Nedeljkovic a declarat ulterior că producătorul auto va accelera și va intensifica eforturile de reducere a costurilor aflate deja în derulare.
Miercuri, directorul general le-a spus angajaților că regulile care guvernează industria s-au schimbat substanțial și, odată cu acestea, s-au schimbat și fundamentele modelului de afaceri al BMW, potrivit unui participant la o adunare a angajaților de la München.
Nedeljkovic a avertizat că urmează o perioadă dificilă, dar a afirmat că măsurile sunt importante pentru a asigura o rentabilitate mai mare a BMW, a precizat sursa.