Centrul orașului Timișoara se va transforma într-un circuit de Super Rally pe 29 august, unde vor participa unii dintre cei mai buni piloți de motorsport din România. Mediafax relatează că traseul va fi unul nou, cu startul în zona Operei Naționale.
Cea de-a treia etapă a campionatului fondat de Mihai Leu îi va aduce în Banat pe unii dintre cei mai buni piloți de motorsport din România, inclusiv mai mulți concurenți locali. Trofeul Profi Timișoara ajunge la cea de-a patra ediție, după cele desfășurate în 2023, 2024 și 2025.
Fondat în 2017 de regretatul Mihai Leu, Campionatul Național de Super Rally continuă în memoria acestuia și este organizat de familia sa, soția Anna și fiul Marco. Anul acesta, primele două etape s-au desfășurat în centrele orașelor Alba Iulia și Hunedoara.
„Timișoara a fost un oraș de suflet pentru tata, iar etapa de aici se anunță una spectaculoasă și foarte îndrăgită de public. Fanii de aici sunt foarte pasionați de motorsport și ne bucurăm să le aducem o etapă de Super Rally în mijlocul orașului”, a declarat Marco Leu, fiul lui Mihai Leu, citat de Gazeta din Vest.
De această dată, competiția va avea un traseu nou. Startul va avea loc în zona Operei Naționale, iar circuitul va include bulevardul I.C. Brătianu și strada 20 Decembrie 1989. Întrecerea va putea fi urmărită inclusiv în zona Catedralei Mitropolitane.
La start sunt așteptați 25 dintre cei mai buni piloți de motorsport din România. Aceștia provin din mai multe discipline sportive, inclusiv raliuri și viteză în coastă. Timișoara va avea mai mulți reprezentanți, printre care Radu Benea, Nicolas Benea, Leo Borlovan, Alexandru Krepelka, Sorin Mihoc și Cristi Șugar.
Anul acesta, primele două etape s-au desfășurat în centrele orașelor Alba Iulia și Hunedoara. Marea finală este programată în luna octombrie, la București.
Înainte de competiția de sâmbătă, publicul va avea ocazia să îi întâlnească pe piloții participanți. Prezentarea oficială va avea loc vineri, de la ora 20:00, în Piața Operei. Fanii vor putea face fotografii cu mașinile de concurs și le vor putea admira îndeaproape în cadrul startului festiv.
Cursa va avea loc sâmbătă, 29 august. Antrenamentele vor începe la ora 10:00, iar manșele de concurs sunt programate de la ora 14:00. Etapa va putea fi urmărită și la televizor, pe postul Pro Arena.