România a înregistrat în iulie cea mai mare creștere anuală a prețurilor carburanților și lubrifianților pentru transportul personal din Uniunea Europeană. Prețurile au fost cu 24,2% mai mari decât în aceeași lună din 2025, potrivit datelor publicate vineri de Eurostat și citate de Mediafax.
Creșterea anuală din România a fost cea mai mare din Uniunea Europeană, peste cele înregistrate în Germania și Lituania, de câte 22,9%, Bulgaria, cu 22,2%, și Țările de Jos, cu 22%. Pe locul 5 se plasează Finlanda, care a avut o creștere de 20,5%. La polul opus, în Ungaria prețurile au scăzut ușor, cu 0,1%, în timp ce cele mai mici creșteri au fost înregistrate în Suedia, cu 1,2%, și Irlanda, cu 3,2%.
În Uniunea Europeană, carburanții s-au scumpit cu 16,9% în iulie față de aceeași lună din 2025. Ritmul scumpirii a fost mai mare în mai, de 20,7%, dar a accelerat din nou față de iunie, când creșterea anuală fusese de 13,7%. În 25 dintre cele 27 de state membre, carburanții au fost mai scumpi în iulie decât în aceeași lună a anului trecut.
Datele Eurostat arată și o creștere a prețurilor de la o lună la alta. În iulie, față de iunie, prețul motorinei a crescut cu 4,3% în UE, iar cel al benzinei cu 4,7%. În iunie, situația fusese inversă: motorina se ieftinise cu 6,4%, iar benzina cu 4,2% față de luna mai.
Motorina s-a scumpit între iunie și iulie în 17 țări UE. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Polonia, cu 13,4%, Germania, cu 12,7%, și Grecia, cu 12,1%.
În cazul benzinei, prețurile au crescut în 14 state și au scăzut în 12 țări. Cele mai mari scumpiri au fost în Polonia, cu 17,2%, Germania, cu 11% și Spania, cu 7,1%.
La câteva zile de la anunțul Guvernului de reducere a accizei la carburanți cu 20%, marile lanțuri de distribuție a benzinei și motorinei au majorat prețurile cu până la 15 bani pe litru.
Pe 17 august, Petrom și OMV au majorat prețul motorinei cu 15 bani pe litru. La o zi după aceasta, și MOL și Rompetrol au majorat prețul pe litru la acest combustibil cu 14 bani. Ieftinirea carburanților adusă de scăderea accizei cu 20% a rezistat astfel doar o zi, după ce reducerea s-a reflectat temporar la pompă duminică, 16 august.